Disputa politică este aprinsă în partidului cancelarului german Angela Merkel, Uniunea Creştin-Democrată (CDU), scriu, duminică, agenţiile de presă internaţionale.
Merkel a anunţat deja că se va retrage după alegerile din această toamnă, astfel că mai are câteva luni de mandat.
Din CDU cer încrederea premierul landului Bavaria, Markus Soeder, liderul formaţiunii, Armin Laschet, şi Friedrich Merz.
Cei trei ţintesc atât poziţia de cancelar, cât şi conducerea partidului.
Soeder conduce un partid local din Bavaria afiliat la CDU, Uniunea Creştin-Socială (CSU).
În schimb, Armin Laschet conduce CDU doar din ianuarie, este considerat urmaşul lui Merkel, dar nu a avut timp să demonstreze ce poate.
Uniunea CDU-CSU are în prezent între 26% şi 28% în sondaje, un scor care îi nemulţumeşte pe membri, după ce anul trecut înregistra 40%.