Când ajunge vaccinul Sputnik V, oficial, în UE

0
Antalya, TURKEY - August 11, 2020. The Covid-19 coronavirus vaccine produced in Russia named Sputnik-V.

Clément Beaune, secretarul de stat francez pentru afaceri europene, a afirmat joi că vaccinul rusesc Sputnik V ar putea fi autorizat în UE spre sfârşitul lunii iunie.

Oficialul francez, citat de AFP, a precizat că mai întâi se face o analiză ştiinţifică pe dosarul de autorizare, care ar dura până la jumătatea lunii iunie, iar apoi este aşteptat avizul Agenţiei Europene pentru Medicamente (EMA) – alte câteva săptămâni.

Până în iunie, UE va fi aprovizionată cu multe doze de la celelalte companii care au primit aprobare.

Clément Beaune a reproşat Rusiei în primul rând că are o capacitate de producţie redusă şi că utilizează vaccinul ca un vehicul de propagandă în lume.

În UE, Sputnik V a ajuns până acum în Ungaria, Slovacia şi Cehia, dar fără aprobarea EMA.

Şi Germania vrea acest vaccin, însă aşteaptă aprobările de la nivel comunitar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here