Israel: Autorităţile vor putea afla numele persoanelor nevaccinate anti-Covid

0

O decizie controversată a fost luată, miercuri, de Parlamentul israelian, în sensul în care Ministerul Sănătăţii din această ţară va putea transmite altor autorităţi datele persoanele are cetăţenilor care nu s-au vaccinat anti-Covid.

Conform AFP, autorităţile vor putea cere să le fie comunicate numele, adresele şi numerele de telefon ale persoanelor nevaccinate, scrie Agerpres.

Această prevedere este valabilă trei luni sau până la încetarea epidemiei.

Argumentul pentru adoptarea legii a fost că autorităţile vor să comunice direct cu cei nevaccinaţi pentru a-i „încuraja” să se imunizeze.

Până în prezent, în Israel au fost vaccinate complet cu Pfizer-BioNTech trei milioane de persoane, adică o treime din populaţie.

Duminica trecută a fost deschise magazinele, dar sunt zone unde nu poţi intra decât dacă ai o „insignă verde”, ceea ce înseamnă că ai primit cele două doze de vaccin sau că te-ai recuperat după infectarea cu SARS-CoV-2.

În Israel au fost peste 760.000 de cazuri de COVID-19 şi 5.600 de decese până în prezent.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here