Ministerul Apărării Naţionale a anunţat că principalele echipamente ale primului Sistem Lansator Multiplu de Rachete cu bătaie mare – HIMARS, care va intra în dotarea Armatei, au sosit în Portul Constanţa.
Echipamentele au fost duse la Batalionul 81 Rachete Operativ Tactice „Maior Gheorghe Şonţu” din Focşani. Aceasta este prima unitate a Forţelor Terestre Române care va avea în dotare acest sistem. Urmează să fie efectuate teste ale acestei tehnici militare.
MApN reaminteşte că achiziţionarea sistemului HIMARS (High Mobility Artillery Rocket System) a fost stabilită prin Legea 46/2018 pentru realizarea „Capabilităţii de sprijin de foc indirect” aferentă programului de înzestrare „Sistem Lansator Multiplu de Rachete cu bătaie mare” – HIMARS.
Documentul prevede achiziţionarea a trei sisteme cu câte 18 instalaţii de lansare fiecare, incluzând, dar fără a se limita la acestea, muniţia, elemente de comandă control, senzori, suport logistic, mentenanţa, echipamente criptografice şi cu regim special, precum şi a serviciului de instruire a personalului la toate nivelurile necesare.
„Pentru România, realizarea capabilităţii de sprijin de foc indirect constituie interes esenţial de securitate şi contribuie în mod semnificativ atât la consolidarea parteneriatului strategic cu Statele Unite ale Americii, cât şi la îndeplinirea angajamentelor asumate de ţara noastră în cadrul NATO”, spune Ministerul Apărării.
Sistemul lansator multiplu de rachete cu bătaie mare este capabil să asigure sprijinul de luptă atât pe timpul participării forţelor la acţiuni militare, cât şi în cadrul procesului de instruire şi va acţiona independent sau integrat cu celelalte sisteme pentru îndeplinirea misiunilor. Sistemele HIMAR pot fi puse la dispoziţia NATO, în vederea îndeplinirii angajamentelor asumate de România în cadrul Alianţei şi a iniţiativelor regionale.