Membrii Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” se pregătesc de proteste, în contextul în care Guvernul a anunţat că va „îngheţa” salariile în 2021. Aceştia le solicită guvernanţilor o poziţie publică privind salarizarea din sistemul de învăţământ.
Federaţia arată că, în România, cadrele didactice câştigă în medie cu până la o treime mai puţin faţă de angajaţii cu studii superioare din mediul privat.
„Cu toate că studiile şi analizele ne arată că suntem la limita de jos a salarizării, că în unele instituţii din România sunt paznici şi şoferi care primesc salarii mai mari decât cel al unui cadru didactic, tot nouă, angajaţilor din sistemul educaţional, ni se cere să fim solidari, să ne gândim la România. Niciun membru al clasei politice nu doreşte însă să facă o analiză reală a veniturilor cadrelor didactice raportate la cele ale altor categorii socio-profesionale”, a afirmat preşedintele organizaţiei sindicale, Marius Nistor, conform unui comunicat de presă transmis de federaţie.
Profesorii se mai plâng şi de faptul că nu au primit niciun sprijin pentru continuarea activităţii de predare în regim online.
„Ce au primit angajaţii din sistemul educaţional? Nimic! A trebuit să se descurce prin mijloace proprii, să investească din fondurile personale pentru a-şi continua activitatea, pentru care trebuie apreciaţi. Să înveţe de pe Youtube cum să intre în contact cu elevii, acolo unde s-a putut, pentru că şi acum foarte mulţi copii sunt privaţi de dreptul la educaţie din cauză că nu au mijloacele necesare pentru a putea participa la aceste activităţi”, a adăugat Nistor.
Organizaţia sindicală mai arată că de la 1 septembrie 2020, conform OUG 114/2018, personalul didactic ar fi trebuit să primească o majorare a salariilor pentru a ajunge la nivelul stabilit prin Legea salarizării nr. 153/2017, majorare care a fost amânată de Guvernul Orban pentru 1 septembrie 2021.
Totodată, prin Legea bugetului de stat, în 2021, toţi salariaţii din sectorul bugetar ar fi trebuit să beneficieze de o creştere a salariilor cu 25% din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea nr. 153/2017 pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2018.
Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” subliniază că aceste majorări sunt obligatorii, întrucât în învăţământ nu se acordă alte sporuri pentru condiţii periculoase de muncă ca în alte domenii, iar cele care se acordă sunt blocate la nivelul anului 2016.