Dragoş Constantinescu, de la URSUS Breweries, ales preşedinte al berarilor din România

0

Dragoş Constantinescu, preşedinte al URSUS Breweries, va conduce Asociaţia Berarii României în acest an, conform votului de încredere acordat de membrii asociaţiei.

Astfel că, din 1 ianuarie 2021, Constantinescu a preluat atribuţiile de la Dan Robinson, managing director la Heineken România, care a fost preşedinte al asociaţiei anul trecut.

„Este primul meu mandat de preşedinte în cadrul asociaţiei şi aştept cu interes să contribui atât la proiectele aflate în derulare, cât şi la cele pe care le vom lansa împreună într-un an atât de provocator, cum se anunţă 2021”, a declarat Dragoş Constantinescu, conform unui comunicat de presă al asociaţiei.

Consumul responsabil de bere este unul dintre obiectivele sale

„Ne aşteptăm ca piaţa berii să îşi continue maturizarea, deşi contextul sanitar şi economic este dificil, astfel încât berea să reprezinte un actor cheie atât în generarea de creştere economică, cât şi în momentele de relaxare pe care le petrecem alături de cei dragi”, a adăugat Dragoş Constantinescu.

Profil de manager

Dragoş Constantinescu este preşedinte al URSUS Breweries România şi Managing Director Romania and Hungary în cadrul Asahi Europe & International din februarie 2019. Anterior, el a ocupat diverse funcţii de conducere la nivel naţional şi regional în Marea Britanie, Belgia, Olanda, Suedia, Norvegia şi Polonia în cadrul British American Tobacco, în ultimul său rol alături de BAT supervizând zona de nord a Europei Centrale: Polonia, Republica Cehă, Slovacia, Ungaria şi ţările baltice.

Asociaţia Berarii României

De 17 ani, obiectivele sale sunt să sprijine dezvoltarea unui sector durabil, să promoveze un mediu competiţional transparent, să asigure un tratament egal şi corect în faţa instituţiilor de reglementare şi să educe consumatorii de bere cu privire la beneficiile şi consumul responsabil de bere. Începând din 2008, Asociaţia Berarii României a devenit parte a marii familii a producătorilor de bere europeni, reprezentaţi prin organizaţia Berarii Europei, fondată în 1958, la Bruxelles.

Membrii săi actuali sunt importanţi producători de bere din România: Bergenbier SA, Heineken România SA, United Romanian Breweries Bereprod, URSUS Breweries şi Martens, alături de microberăria Clinica de bere. Împreună, cei şase producători furnizează 85% din cantitatea de bere consumată în România. Totodată, din Asociaţie fac parte şi reprezentanţi ai producătorilor de materii prime: Soufflet Malt România şi Asociaţia Producătorilor de Hamei din România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here