Mesajul marelui actor Florin Piersic înainte de a împlini vârsta de 85 de ani

0

Actorul Florin Piersic, care va împlini miercuri 85 de ani, a publicat, pe Facebook, un mesaj, în care subliniază că „e prea multă tristeţe în lume” din cauza Covid-19, boală în faţa căreia şi-a pierdut un prieten bun, astfel că este „cam nepotrivit să ne ţinem de sărbătoriri”.

Piersic a precizat că anul viitor va sărbători dublu, pentru împlinirea a 85 şi 86 de ani.

„Mai e puţin şi intrăm într-o săptămână mare pentru mine, Florin. În câteva zile, împlinesc marele 85. Voi ştiţi că n-am avut niciodată reţineri în a-mi spune vârsta. Sunt actori, şi mai ales actriţe, care parcă sunt născuţi pe 29 februarie, aşa că înaintează în vârstă o dată la patru ani. De fapt, dacă mă gândesc bine, acum fiecare an implinit e o victorie, mai ales dacă este trăit frumos, cu speranţă, cu bucurie. O să vedeţi şi voi când veţi ajunge aici, ceea ce vă doresc din toată inima! An de an, televiziunile, presa şi mai ales voi, publicul, m-aţi sărbătorit, m-aţi răsfăţat, m-aţi aplaudat, iar eu am primit o mare de flori, vorbe minunate şi toată iubirea voastră, cu recunoştinţă.

În teatru, indiferent ce se întâmplă în viaţa actorilor de pe scenă, se spune: «Spectacolul trebuie să continue». Ei trebuie să fie acolo, să intre în pielea personajelor lor, să vă aducă un zâmbet în suflet sau o lacrimă în colţul ochiului. Anul ăsta, aveam în plan o altfel de întâlnire, pentru că ştiţi că a devenit aproape o tradiţie să îmi petrec ziua de naştere pe scenă, cu voi alături. M-am gândit mult la asta.

Şi acum vine marele „Dar”. Copii, e prea multă tristeţe în lume. De curând, mi-am pierdut un prieten de o viaţă, Rocco – Grigore Rusu, care a fost rapus de boala asta blestemată, iar o minunată parteneră a mea se zbate acum între viaţă şi moarte, din acelaşi motiv. Vă spun drept: mi se pare cam nepotrivit să ne ţinem de sărbătoriri.

Şi dacă nu ne vom vedea faţă în faţă, fie pe scenă, fie pe micul ecran, asta nu înseamnă că vă iubesc mai puţin.

Anul ăsta este anul Vărsătorului, asa că sunt convins că ne aşteaptă lucruri minunate, numai să trecem odată de perioada asta nefericită. Vă rog să aveţi grijă de voi şi de cei din jurul vostru. Fiţi buni unii cu alţii şi, la anul, facem o sărbătorire şi pentru 85 şi pentru 86, la un loc! E o promisiune! Vă pup cu dragoste!”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here