UPDATE Au sosit în ţară primele doze de vaccin împotriva COVID-19. Arafat: E un moment istoric

0

Au sosit în ţară primele doze de vaccin împotriva COVID-19, prin Vama Nădlac 2, unde şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a afirmat că este „un moment istoric”.

„Asistăm la un moment istoric, care arată că lumea a găsit o soluţie, începem s-o aplicăm. Vedem cum Uniunea Europeană a reuşit să nu dezmăgească cetăţenii UE. Aşa cum a intrat în spatele nostru acest camion cu primele doze de vaccin au intrat astfel de camioane în toate ţările membre ale UE, astfel încât să înceapă campania în toate ţările UE. A fost un efort imens, la care au participat toate satele membre, inclusiv România, cu achiziţie comună, abordare comună şi, bineînţeles, pentru partea de vaccinare, o implementare comună”, a spus Arafat.

Potrivit acestuia, „problema nu s-a rezolvat”, măsurile de protecţie împotriva noului coronavirus rămânând obligatorii.

„E o speranţă, dar atenţie, nu înseamnă că problema s-a rezolvat, că uităm de măsurile care sunt obligatorii, măsurile de distanţare, purtare a măştii şi tot. Ăsta este abia un început, care va dura până va avea un impact”, a adăugat el.

Arafat a explicat că este nevoie ca 60% – 70% din populaţie să fie vaccinată, pentru „a întrerupe cercul vicios” al infectării.

De asemenea, şeful Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea, dr. Valeriu Gheorghiţă, a anunţat tot la Vama Nădlac 2 că se estimează că a doua tranşă de vaccin va sosi pe 28 decembrie.

„Vom şti cu două zile înainte, dar calendarul de livrare în momentul de faţă se va derula săptămânal. Practic, în fiecare săptămână vor ajunge circa 140.000 – 150.000 de doze în România”, a spus Gheorghiţă.

Sâmbătă dimineaţă, vaccinurile vor ajunge la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, desemnat Centru naţional de stocare a vaccinurilor împotriva COVID-19.

Vaccinarea începe duminică, 27 decembrie, în toate cele 10 spitale de boli infecţioase aflate în prima linie în lupta împotriva COVID-19.

Evenimentul de vaccinare de la Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş” va începe duminică, la ora 9.00.

În aceeaşi zi, acţiuni similare vor fi organizate şi în celelalte nouă spitale de boli infecţioase aflate în prima linie în lupta împotriva COVID-19, după ora 10,00 :

  • Spitalul Clinic de Boli Infecţioase din Braşov;
  • Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş”, Bucureşti;
  • Spitalul Clinic de Boli Infecţioase „Dr. Victor Babeş” din Bucureşti, inclusiv secţia externă modulară Pipera;
  • Spitalul Clinic de Boli Infecţioase din Cluj-Napoca;
  • Spitalul Clinic de Boli Infecţioase din Constanţa;
  • Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Victor Babeş” din Craiova;
  • Spitalul Clinic de Boli Infecţioase din Iaşi;
  • Spitalul de Pneumoftiziologie „Dr. Nicolae Ruşdea” din Baia Mare;
  • Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava;
  • Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeş” din Timişoara, inclusiv secţia exterioară a acestui spital – secţia clinică de recuperare cardiovasculară din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare Timişoara.

Evenimentele vor fi transmise live pe toate paginile de Facebook instituţionale ale Guvernului.

Imaginile de la evenimentele organizate pentru promovarea campaniei de vaccinare pot fi obţinute prin intermediul TVR, în calitate de broadcaster oficial al acestei campanii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here