Demisii în Parlament

0

Unii dintre aleşi au decis să renunţe la mandatul de parlamentar câştigat în urmă cu patru ani. Cei de la USR au anunţat că îşi vor depune demisia marţi, înainte de terminarea acestei legislaturi. Motivul? Nu vor pensie specială.

„Pensia specială este o sfidare la adresa oamenilor cinstiţi din această ţară. Să reprezinţi voinţa populară este o onoare, nu o corvoadă. Pe agenda Parlamentului este deja de patru ani un proiect de lege al USR care urmăreşte eliminarea acestor pensii. Patru ani de zile în care niciodată nu s-a găsit o majoritate care să facă acest lucru. Niciodată. Dar, pentru că am promis oamenilor că nu vom beneficia de ele, ne vom depune demisiile înainte de finalul acestui mandat”, a scris Dan Barna, liderul USR, pe Facebook.

Şi preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, şi liderul deputaţilor social-democraţi, Alfred Simonis, au anunţat acelaşi lucru.

„Voi demisiona din Parlament în ultima zi de mandat pentru a nu beneficia de pensie specială. La fel am făcut şi acum patru ani, la fel voi face şi acum. Legea spune că pensiile speciale se acordă doar pentru cei care au cel puţin un mandat întreg de parlamentar”, a scris Ciolacu pe reţeaua de socializare, adăugând că singurul principiu care trebuie să stea la baza pensiei este ”cât contribui, atât primeşti”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here