Ultimatum de la Orban: astăzi să fie gata ordinul privind reluarea şcolilor

0

Premierul Ludovic Orban le-a cerut, astăzi, miniştrilor Sănătăţii şi Educaţiei, Nelu Tătaru şi Monica Anisie, ca până cel târziu mâine dimineaţă să definitiveze ordinul comun privind începerea şcolilor, astfel încât acesta să poată fi publicat în aceeaşi zi.

La începutul ședinței de Guvern, Orban a explicat că în cursul zilei de mâine doreşte să dicute eventualele diferenţe de abordare asupra ordinului privind reluarea activității şcolilor în condiții de pandemie:
“Domnul ministru Tătaru şi cu doamna ministru Anisie, solicitarea mea este ca în cursul zilei de astăzi să ajungeţi la o formă aproape definitivă a ordinului comun privind reluarea şcolii, începerea anului şcolar şi cel târziu mâine dimineaţă să avem o şedinţă împreună cu doamna vicepremier Turcan, astfel încât să putem publica mâine ordinul. (…) Dacă aveţi anumite diferenţe de abordare pe anumite teme, împreună cu doamna vicepremier şi cu dumneavoastră, vom lua decizia astfel încât marţi să fie publicată, astfel încât să existe o predictibilitate, să putem pune în mişcare întreg mecanismul de pregătire a şcolilor în bune condiţii”, a spus Orban.


Proiectele de acte normative adoptate în ședința Guvernului României din 31 august 2020


I. PROIECTE ÎN ANALIZĂ

  1. PROIECT DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind instituirea unor măsuri pentru sprijinul tinerilor fermieri
  2. PROIECT DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru aprobarea programului de finanțare Fondul de acțiune în domeniul managementului energiei durabile
  3. PROIECT DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru instituirea unei măsuri de stimulare pentru creșterea capitalurilor proprii, precum și pentru modificarea unor acte normative
  4. PROIECT DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind finanțarea întreprinderilor mici și mijlocii și domeniului HORECA pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică și a staţiilor de reîncărcare pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in, prin Programul de finanțare “ELECTRIC UP“

II. PROIECTE DE LEGI

  1. PROIECT DE LEGE pentru ratificarea Acordului de împrumut (Program pe bază de rezultate în sectorul sanitar din România) între România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la New York, la 23 septembrie 2019, amendat și actualizat prin Scrisoarea de amendament semnată între România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare la București la 31 iulie 2020 și la 26 august 2020

III. ORDONANȚE DE URGENȚĂ

  1. ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind unele măsuri pentru elaborarea Planului Național de Redresare și Reziliență necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile și nerambursabile în cadrul Mecanismului de Redresare și Reziliență
  2. ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind unele măsuri referitoare la susținerea dezvoltării teritoriale a localităților urbane și rurale din România cu finanțare din fonduri externe nerambursabile, precum și unele măsuri temporare de sprijin ale acestora
  3. ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru modificarea unor acte normative în vederea extinderii categoriilor de plăți care pot fi efectuate prin intermediul Sistemului național electronic de plată online

IV. HOTĂRÂRI

  1. HOTĂRÂRE pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 299/2020 privind aprobarea Nomenclatorului domeniilor şi al specializărilor/ programelor de studii universitare şi a structurii instituțiilor de învăţământ superior pentru anul universitar 2020 – 2021
  2. HOTĂRÂRE pentru modificarea şi completarea anexelor nr. 1 şi 2 la Hotărârea Guvernului nr. 297/2020 privind domeniile şi programele de studii universitare de master acreditate şi numărul maxim de studenţi ce pot fi şcolarizaţi în anul universitar 2020 – 2021
  3. HOTĂRÂRE pentru modificarea anexelor nr. 1-3 la Hotărârea Guvernului nr. 78/2008 privind stabilirea uniformei, a însemnelor distinctive, a insignei și a documentului de legitimare pentru personalul militar din Inspectoratul General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne
  4. HOTĂRÂRE pentru modificarea anexelor nr.1 și 2 la Hotărârea Guvernului nr.1301/2006 privind stabilirea uniformei și a însemnelor distinctive pentru personalul militar din Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și din unitățile și instituțiile subordonate acestuia
  5. HOTĂRÂRE privind actualizarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, ca urmare a modificării valorii de inventar și schimbării unității de administrare pentru un imobil aflat în administrarea Ministerului Afacerilor Interne – Centrul Național SIS
  6. HOTĂRÂRE privind aprobarea scoaterii din rezervele de stat a unor produse și acordarea acestora ca ajutoare umanitare interne de urgență, cu titlu gratuit, pentru protecția populației împotriva COVID 19, prin amenajarea Centrului de Urgență, amplasat la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Sfânta Cuvioasa Parascheva” Galați
  7. HOTĂRÂRE privind componența, organizarea, funcționarea și atribuțiile Unității de Coordonare și Implementare a Recensământului, respectiv ale Unităților Județene de Implementare a Recensământului
  8. HOTĂRÂRE privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2020 pentru Societatea UZINA MECANICĂ ORĂȘTIE S.A, aflată sub autoritatea Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri
  9. HOTĂRÂRE privind comasarea a două imobile aflate în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Sănătății, actualizarea valorii de inventar a imobilului rezultat din comasare, transmiterea unei părți a acestuia din administrarea Ministerului Sănătății în administrarea Ministerului Transporturilor Infrastructurii și Comunicațiilor, pentru Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., precum și trecerea din domeniul public în domeniul privat al statului a clădirii, a amenajărilor la terenuri și a altor active fixe din cadrul acestui imobil, în vederea scoaterii din funcțiune și casării
    10.HOTĂRÂRE pentru modificarea și completarea anexei 3 la Hotărârea Guvernului nr.668/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 16 august 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19
    11.HOTĂRÂRE privind modificarea unor acte normative referitoare la Programul pentru compensarea cu 90% a prețului de referință al medicamentelor pentru pensionari
    12.HOTĂRÂRE privind declanşarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național „Varianta de ocolire a municipiului Zalau, etapa 2, între DN1F, km 79+625- DJ 191C”
    13.HOTĂRÂRE pentru modificarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 665/2008 pentru stabilirea nominală şi pe porţiuni a căilor navigabile interioare ale României
    14.HOTĂRÂRE pentru aprobarea indicatorilor tehnico – economici ai obiectivului de investiții “ Terminal plecări curse externe” la Aeroportul Internațional Timișoara – Traian Vuia

V. MEMORANDUMURI

  1. MEMORANDUM cu tema: Aranjamente instituționale pentru stabilirea poziției naționale și reprezentării României în Grupul de experți al statelor membre pentru finanțarea durabilă în vederea implementării Regulamentului (UE) 2020/852 privind instituirea unui cadru de facilitare a investițiilor durabile

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here