Untold, Neversea, Summer Well și Electric Castle, lovite de coronavirus: Organizatorii au hotărât să amâne edițiile din acest an

0

Festivalurile Untold, Neversea şi Summer Well din acest an au fost amânate pentru vara viitoare, au anunţat organizatorii evenimentelor. De vină este  pandemia de coronavirus. Cei care au cumpărat bilete au acces la ediţiile de anul viitor sau pot schimba tichetele cu vouchere.

Neversea ar fi trebuit să aibă loc anul acesta între 2 şi 5 iulie, la Constanţa, Untold, între 30 iulie şi 2 august, la Cluj-Napoca, iar Summer Well, între 7-9 august, pe Domeniul Ştirbey, din Buftea.

„În toată incertitudinea care există în industria organizării de evenimente, în România, în contextul în care există condiţii stricte în care oamenii pot lucra împreună şi mai ales în contextul unui proiect de lege recent al Ministerului Culturii, care încă nu a fost aprobat, potrivit căruia evenimentele cu peste 1.000 de participanţi sunt interzise până la 31 august 2020, credem cu tărie că trebuie să dăm dovadă de responsabilitate şi să luăm o decizie finală, privind evenimentele pe care le aşteptaţi vara aceasta”, precizează organizatorii Neversea şi Untold, într-un mesaj publicat în limba engleză, pe Facebook.

Potrivit acestora, abonamentele cumpărate pentru ediţiile de anul acesta ale Neversea şi Untold pot fi folosite pentru festivalurile de anul viitor sau pot fi schimbate cu un voucher. Mai mult, cei care au cumpărat abonamente îşi pot primi banii înapoi în perioada 1 octombrie 2021 – 31 decembrie 2021.

Noi măsuri de sprijin pentru patroni și salariați

Organizatorii Summer Well au anunţat că festivalul de anul viitor are loc pe 14 şi 15 august, cu un „Night Picnic”, pe 13 august. „Majoritatea artiştilor au reconfirmat prezenţa, dar vom adăuga şi nume noi în line-up (…) Toate biletele sunt valabile pentru 2021”, precizează organizatorii Summer Well.

Potrivit acestora, cei care au bilete, dar nu pot participa la festivalul din 2021 vor fi anunţaţi curând care sunt opţiunile.

Şi ediţia 2020 a festivalului de muzică Electric Castle, care are loc la Castelul Banffy, în judeţul Cluj, a fost amânată pentru luna iulie a anului viitor.

Sursa: Agerpres

Ce spun analiștii despre protestele din SUA și care va fi impactul asupra piețelor financiare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here