UPDATE Guvernul pregătește amânarea ratelor la bănci. Florin Cîțu: Luăm în calcul o perioadă de 9 luni

0

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a anunţat, marți seara, la postul Digi 24 că în şedinţa de Guvern de joi va fi adoptată o ordonanţă de urgenţă care va permite companiilor şi persoanelor fizice care au de suferit, financiar, din cauza coronavirusului, să primească o amânare a plăţii ratelor la bănci. Aceasta, după ce BNR a anunţat că o astfel de amânare nu va mai transforma creditele într-unele neperformante, iar băncile nu vor mai fi nevoite să blocheze rezerve pentru ele.

UPDATE Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, anunță într-un mesaj pe Facebook că a convenit cu Banca Națională și cu sistemul bancar amânarea ratelor la bănci pentru 9 luni. De această măsură vor beneficia toți românii care vor cere o amânare, atât persoane fizice cât și persoane juridice.

„Soluția pe care am propus-o băncii naționale și sistemului bancar este una care ia în calcul mai multe elemente. Cei care doresc să aibă ratele amânate pot să o facă până la 9 luni de zile. Este un termen pe care l-am discutat cu BNR și cu sistemul bancar. Propunerea a fost agreată, vom vedea dacă așa va rămâne în ordonanță”a declarat Florin Cîțu.

„Pregătim o soluţie pentru ratele românilor. A venit decizia Asociaţiei Europene a Băncilor care permite acest lucru. Este un prim pas, dar care era important pentru a veni cu o soluţie pentru tot sistemul bancar, pentru toţi clienţii şi pe care o vom adopta joi (26 martie 2020, n.r.) în şedinţa de Guvern, prin ordonanţă de Guvern. Detaliile tehnice încă se discută, dar o soluţie este o amânare a ratelor pe o perioadă mai mare de starea de urgenţă. Eu vă spun că aici va fi implicat şi statul şi nu vom discrimina. Cei care vor cere, vor avea acces la această facilitate. Care va fi durata de amânare şi care vor fi condiţiile, le vom pune în ordonanţa de urgenţă. Cei care au nevoie de păsuire, nu au nevoie de vreun certificat sau de altceva. Vor putea să apeleze la această facilitate. Joi vom veni exact cu detaliile”, a afirmat Cîţu, la Digi 24.

Ministrul de resort a precizat că decizia Guvernului se referă la o păsuire, nu la o ştergere a ratelor datorate băncii.

„Astăzi am avut discuţii toată ziua cu Banca Naţională, seara am discutat şi cu reprezentanţii băncilor şi soluţia este 90% făcută. Păsuirea va fi mult mai mare, pentru că ne gândim că nu ştim în primul rând cât va dura această perioadă. Credem că e nevoie de o perioadă după aceea pentru a reveni la normal şi atunci trebuie să se extindă perioada şi după starea de urgenţă. Va fi vorba despre luni, nu putem vorbi despre ani în acest moment. Mai aproape de şase luni, decât de trei luni… Este vorba despre o păsuire, nu putem să ştergem ratele. Este o păsuire care se va întinde şi după perioada de stare de urgenţă. Pentru persoane juridice avem deja tot felul de instrumente şi vor fi şi pentru persoane fizice. Am mers pe o variantă prin care nu creăm alte probleme birocratice. Nu există condiţionalităţi (pentru amânarea ratelor, n.r.). Decizia va fi valabilă din momentul în care va fi publicată în Monitorul Oficial”, a subliniat Florin Cîţu, citat de Agerpres.

Modificări făcute de BNR

Marţi seara, purtătorul de cuvânt al Băncii Naţionale a României (BNR), Dan Suciu, a menţionat într-o intervenţie la Digi 24 că „în cazul unei rate neplătite a unui credit cauzată de situaţia epidemiei de COVID-19, creditul respectiv nu va fi considerat neperformant”.

„În consecinţă, banca nu este obligată să constituie provizioane, să-l declare un credit problemă, să ia măsuri împotriva celui care nu face această plată sau să vină cu costuri suplimentare care se răsfrâng asupra celui care nu plăteşte. Noi am creat acest cadru în care decizia de plată pe care o poate lua fie banca, fie autoritatea statului, printr-o lege sau Ordonanţă de Urgenţă, poate să nu ducă la costuri suplimentare şi să permită creditului respectiv să rămână un credit valid fără constrângerile pe care le-ar impune un credit în care ratele nu sunt plătite”, a explicat Suciu.

Banca Naţională a României a anunţat, marţi, că va transmite scrisori de informare tuturor creditorilor (instituţii bancare şi instituţii financiare nebancare) prin care li se va confirma posibilitatea restructurării creditelor debitorilor şi modalitatea de aplicare a reglementărilor în vigoare.

Astfel, conform reprezentanţilor băncii centrale, amânarea la plată (urmare a unei măsuri generale sau prin negocieri directe cu clienţii), determinată de situaţia actuală, nu trebuie asociată unei noţiuni de dificultate financiară a debitorului. În consecinţă, creditul nu trebuie reclasificat, iar instituţia bancară nu trebuie să constituie provizioanele pe sumele datorate, ca urmare a restructurării.

„Astfel, deşi definiţia stării de nerambursare presupune orice operaţiune de restructurare a unui credit şi trebuie asociată noţiunii de dificultate financiară, în situaţia unui moratoriu (amânare de plată) privat sau public, o astfel de operaţiune nu este apreciată ca o măsură de restructurare, pentru că nu a avut loc din cauza unei dificultăţi financiare a debitorului. Reglementările actuale permit împrumutătorilor (instituţii bancare şi nebancare) să amâne la plată creditele oricărei persoane fizice afectate de pandemia COVID-19, fără aplicarea condiţiilor prevăzute de Regulamentul BNR nr. 17/2012 privind unele condiţii de creditare, cu modificările ulterioare, privind gradul de îndatorare, limitarea creditului funcţie de valoarea garanţiei şi durata maximă a creditului de consum”, se notează într-un comunicat al BNR. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here