Gabriela Firea nu a fost în stare să taie măcar buruienile de pe terenul unde a promis un spital metropolitan, dar face mișto de spitalul ocologic făcut din donații

1

Gabriela Firea, Primarul general al Capitalei, a distribuit pe Facebook o postare a Danei Budeanu, în care aceasta ia peste picior Asociaţia ”Dăruieşte Viaţă”, cea care construieşte din donații un spital în Bucureşti pentru copiii bolnavi de cancer. Zilele trecute, Gabriela Firea s-a lăudat că Dana Budeanu i-a creat ținuta pe care a purtat-o la o nuntă.

În timp ce edilul șef al Capitalei, Gabriela Firea, anunță triumfător, pe pagina sa de facebook, că Spitalul Metropolitan prinde contur și că acum se gândește ce proiect să aleagă, în realitate terenul nici nu a fost curățat de buruieni. Asta, deși au trecut trei ani de când este edil și aproape doi ani de când a ales amplasamentul unde trebuie construit spitalul Metropolitan.

Invitata la Digi24, edilul nu vede unde este problema ca a criticat construirea spitalului.

Cosmin Prelipceanu: De ce ați share-uit postarea Danei Budeanu? 

Gabriela Firea: Este interzis like-ul sau share-ul pe facebook? Chiar dumneavoastră militați pentru libera exprimare… pentru diversitate

Cosmin Prelipceanu: Vă asumați?

Gabriela Firea: Este o postare share-uită miercurea trecută care nu a suparat pe nimeni și brusc aseară s-a indignat lumea ca la un semn, deci după șase zile… asta îmi dă de bănuit că a fost o comandă în ceea ce mă privește. Îmi pare rau de ipocrizie… Și eu am copii și citesc cuvintele din afara vocabularului uzual din limba română… Pe mine m-a interesat substanța. 

Iată mai jos postarea Danei Budeanu, care a fost share-uită de Gabriela Firea:

„Astia cacare face ei un spital vrea sa doneze Pintea un aparat dă radioterapie. Dă ce? Luați unu din ăia 35 de milioane euroi donați. Nu așa ați măcănit la teveu, caca luati voi? Sa dea la saraci Pintea! Da mai stati putin caca vine Vladut regele medicamentelor si va da el din aia 15 milioane dă la PLUS scuzi de la Magicacamp! # Marscumanipularile” a scris Dana Budeanu pe contul ei de Facebook, în urmă cu o săptămână.

Replica a venit din partea Oanei Gheorghiu, co-fondatoarea Asociaţiei ”Dăruieşte Viaţă”.

„Când Gabriela Firea, primarul Bucureștiului, omul care gestionează bugetul și resursele celui mai mare oraș din țară, share-uiește așa ceva, defecând pe implicarea și susținerea a peste 260.000 de români, care au decis să construiască un spital pentru copiii bolnavi de cancer, primul după 30 de ani, asta nu poate să rămână necunoscut. Ce fel de om trebuie să fii să îți bați joc de implicarea oamenilor și de cauza copiilor bolnavi de cancer, în timp ce porți cruci și te declari credincios și în timp ce ai avut miliarde pe mână și nu ai făcut nimic? Cum e posibil? Și ce fel de oameni apreciază asta?”, a scris Oana Gheorghiu, pe Facebook.

Oana Gheorghiu (Asociaţia ”Dăruieşte Viaţă”), reacție la o postare a Gabrielei Firea

1 COMENTARIU

  1. Pare ceva de rasul plansului , un spital intreg construit numai din donatii pentru o boala mortala .

    Tara este foarte precara economic , cu prea multi saraci , dar s-au gasit niste indivizi sa doneza atata cat sa ridice un sptal intreg …… sa nu construiasca cu ciment diluat .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here