Zi decisivă atât în parlamentul britanic cât și la nivel european în ceea ce privește divorțul dintre Marea Britanie și Uniunea Europeană.
Update: Cele 27 de state care vor rămâne în Uniunea Europeană au decis luni, la Bruxelles, să accepte solicitarea Londrei de amânare a Brexitului cu trei luni, până la 31 ianuarie 2020.
Anunúl a fost făcut de președintele Consiliului European, Donald Tusk. El a precizat că această decizie va fi formalizată printr-o procedură scrisă.
Potrivit Reuters și AFP, care citează surse din cadrul UE, ambasadorii celor 27 de state membre se reunesc în această dimineaţă pentru a discuta despre solicitarea de amânare a Brexitului cu trei luni.
Propunerea care va fi discutată prevede o amânare a Brexitului cu trei luni, până la 31 ianuarie 2020, dar cu posibilitatea ca Regatul Unit să iasă din UE de la 30 noiembrie sau 31 decembrie în caz de ratificare a acordului înainte de aceste termene.
Toate ţările UE au convenit săptămâna trecută asupra necesităţii unei a treia amânări a Brexitului pentru a evita o ieşire fără acord şi s-au pus de acord să ia o decizie asupra subiectului prin procedură scrisă, fără a fi necesară convocarea unui summit.
Majoritatea ţărilor sunt deschise la o amânare de trei luni, pe care Boris Johnson a fost constrâns de lege să o solicite. În ceea ce o priveşte, Franţa a insistat asupra necesităţii unei „justificări” pentru acest lucru.
Johnson vrea alegeri anticipate în decembrie
Pe de altă parte, deputaţii britanici urmează să voteze luni după-amiază asupra unei moţiuni a lui Boris Johnson care propune organizarea de alegeri anticipate pe 12 decembrie.
Liderul conservator speră ca până atunci să obţină adoptarea în parlament a textelor necesare pentru punerea în aplicare a acordului de Brexit pe care l-a convenit în urmă cu zece zile la Bruxelles.
Marea Britanie a făcut un pas suplimentar duminică în direcţia unui scrutin anticipat, două partide de opoziţie avansând o propunere în acest sens, condiţionată de o amânare a Brexitului până la sfârşitul lui ianuarie.
La peste trei ani de la referendumul în care britanicii au votat în proporţie de 52% pentru părăsirea Uniunii Europene, deputaţii britanici au aprobat în principiu, pe 22 octombrie, acordul încheiat de UE cu Boris Johnson, dar a respins calendarul de marş forţat pe care acesta dorea să-l impună legislativului.
Marea Britanie trebuia iniţial să părăsească UE pe 29 martie, o dată-limită amânată deja în două rânduri, mai întâi pe 12 aprilie şi apoi pe 31 octombrie.