Gabriela Firea a înființat 22 de companii ilegale, dar angajează alte firme să lucreze. Mii de oameni iau salarii degeaba din banii bucureștenilor

0

Primarul General al Municipiului București, Gabriela Firea, anunța pe Facebook, pe 7 august, că a semnat contractul pentru începerea lucrărilor la parcarea supraetajată de tip Park and Ride din Pantelimon, un contract despre care Gabriela Firea susținea că este blocat de 7 ani., potrivit buletin.debucuresti.ro.

Valoarea proiectului este de 21 de milioane de euro, iar parcarea va avea, în total, 498 de locuri ceea ce înseamnă că, în medie, un loc de parcare costă 41.000 de euro. Promisiunea de finalizare a investiției nu este nouă. Tot Primăria Capitalei promitea în 2017 că va termina lucrările în 2018. 

Contractul a fost atribuit unei asocieri de trei companii.  

Tiab SA 

Tiab SA este principala firmă a asocierii. Ea are în spate uriașul grup Vinci, o corporație din Franța care deține companii în peste 100 de țări. Grupul Vinci este implicat în scandaluri de corupție, de distrugere a mediului în Rusia și Franța și de sclavie în Qatar.

În Franța, apar într-o controversă referitoare la construcția unui zid din Nordul Franței, din orașul Calais care are rolul de a opri accesul imigranților. În cadrul construcției, au distrus locuințele a 10.000 de refugiați din așa-zisa „junglă” Calais, care este de fapt o mahala din nordul Franței unde locuiesc mai mulți oameni care vor să treacă granița înspre Regatul Unit sau care vor să migreze în Franța. 

În Qatar, au făcut obiectul unei cercetări sociologice a ONG-ul francez Sherpa. Membrii organizației au descoperit că firma angaja muncitori care erau migranți în Qatar, îi amenințau și îi convingeau să lucreze pe salarii mici după ce le confiscau pașapoartele. 

În urma dezvăluirilor ONG-ului, procurorii francezi au început o investigație oficială. 

În Rusia, Vinci a fost implicat într-un scandal privind construcția unei autostrăzi care pleacă din Moscova și trece prin pădurea Khimki. Mai multe persoane și asociații au încercat să oprească defrișarea pădurii Khimki de către compania Vinci. Unii dintre apărătorii pădurii Vinci au fost torturați, răpiți sau bătuți.

Cazul a ajuns și la procurorii francezi care îi cercetează pe cei de la Vinci de dare de mită. 

TIAB a mai câștigat de-a lungul timpului peste 50 de contracte de la statul român, acordate atât prin licitație publică cât și prin atribuire directă. Contractele sunt pentru servicii de reparație și de montare a instalațiilor electrice. 

Tehnologica Radion 

O companie aflată în insolvență, care a fost deținută de Theodor Berna, fost consilier a lui Traian Băsescu și om de afaceri arestat pentru evaziune fiscală și spălare de bani este a doua companie a consorțiului care se va ocupa de parcarea din Pantelimon.

Theodor Berna
Foto: evz.ro

În urma activităților sale a adus statului un prejudiciu de 100 de milioane de euro conform Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești. Atunci Theodor Berna a fost arestat preventiv.

Din decembrie 2014 până în mai 2015, Berna s-a aflat în arest la domiciliu, iar din mai 2015 a fost plasat sub control judiciar. 

În iulie 2015, dosarul în care este inculpat Theodor Berna a ajuns spre soluționare la Tribunalul Municipiului București după ce Tribunalul Prahova și-a declinat competența din cauza necompetenței teritoriale.

Totuși, în 14 aprilie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat că soluționarea cauzei de judecată este de competența Tribunalul Prahova, iar dosarul a ajuns înapoi la Tribunalul Prahova.

Dosarul încă nu a fost soluționat.

Theodor Berna mai este implicat ca denunțător într-un dosar în care Darius Vîlcov, consilierul Vioricăi Dăncilă, este cercetat pentru luare de mită și trafic de influență. Conform DNA, Darius Vîlcov i-ar fi promis lui Theodor Berna că îl ajută să obțină contracte cu Compania de Apă Olt S.A. în vremea în care era primar al Slatinei, cu condiția să primească 10% din valoarea contractelor. 

În acest dosar Darius Vîlcov a fost condamnat la 8 ani de închisoare. 

Tehnologica Radion are în portofoliu peste o sută de licitații publice primite de la instituții ale statului, însă din 2012 nu au mai câștigat nicio licitație. Totuși, Tehnologica Radion a mai obținut contracte prin atribuire directă. 

Via Proiect SRL

O companie care a fost proiectantul parcării. Este deținută de familia Brăteanu și Ioniță. Conform datelor publice, ei locuiesc la adresa unde își are sediul compania Via Proiect, respectiv la două case distanță, într-o clădire aflată în paragină. 

Am mers la sediul companiei Via Proiect, însă reprezentantul companiei a acceptat să vorbească cu noi doar telefonic. Acesta a declarat că în clipa de față proiectul va fi realizat doar de Via Proiect și de Tiab SRL și că Tehnologica Radion nu mai poate contribui din cauza faptului că se află în insolvență. În ciuda acestui lucru, Tehnologica Radion nu a ieșit din asociere. 

Via Proiect are sub 10 contracte primite de la stat prin sistemul electronic de achiziții publice. Toate sunt pentru servicii de proiectare. 

Parcarea Park & Ride din Colentina nu ar fi prima din capitală. În Nordul Bucureștiului, la stația de metrou Străulești există Park & Ride-ul Străulești care are capacitatea de 660 de locuri și care a costat 35 de milioane de euro, adică aproximativ 48,000 de euro per loc de parcare. 

Totuși, în medie, doar 19 mașini parchează în fiecare zi în Park & Ride-ul de la Străulești.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here