Apelurile la 112 vor putea fi efectuate şi fără SIM şi vor putea fi localizate

0

Companiile de telecomunicaţii trebuie să transmită gratuit informaţiile care permit localizarea apelantului autorităţii care tratează apelurile la 112, iar statele membre trebuie să se asigure că această obligaţie este pusă în aplicare chiar dacă telefonul mobil nu este echipat cu o cartelă SIM.

Hotărârea a fost luată de Curtea Europeană de Justiţie, în baza unei acţiuni deschisă de rudele unei tinere din Lituania care a fost răpită, violată şi arsă de vie în portbagajul unui autoturism. În timp ce se afla închisă în acest portbagaj, aceasta a format, folosind un telefon mobil, numărul european unic pentru apelurile de urgenţă „112” de aproximativ 10 ori pentru a solicita ajutor. 

Cu toate acestea, echipamentele centrului de recepţie a apelurilor de urgenţă nu afişau numărul telefonului mobil utilizat, ceea ce a împiedicat localizarea sa. Nu s-a putut stabili dacă telefonul mobil utilizat de ES era echipat cu o cartelă SIM şi nici motivul pentru care numărul său nu era vizibil la centrul de recepţie a apelurilor de urgenţă. 

Alexandra a sunat de pe telefonul lui Gheorghe Dincă de trei ori, dar autorităţile nu au reuşit să identifice proprietarul pentru că era o cartelă prepay. Dacă legea privind obligativitatea înregistrării cartelelor prepay, pe baza buletinului, ar fi fost în vigoare, Gheorghe Dincă ar fi fost reperat imediat de Poliţie. După cazul de la Caracal, Guvernul a modificat legislaţia pentru îmbunătăţirea localizării celor care sună la 112, astfel că de la 1 ianuarie 2020 cartelele prepay se vor vinde doar cu buletinul. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here