EXCLUSIV. Curtea de Conturi pentru Piața Presei: Vom demara un control legat de companiile municipale în septembrie. Avem în plan din luna aprilie. Firea: sunt atacuri gratuite

0
39

În urma unui răspuns dat Pieței Presei, mai marii de la Curtea de Conturi au explicat că cele 22 de companii municipale înființate de edilul-șef al Capitelei, Gabriel Firea, și declarate ilegale de municipalitate vor fi verificate în septembrie.

Mai exact, inspectorii Curții de Conturi au explicat că vor verifica dacă alocarea de bani publici către aceste companii s-a făcut legal.

“Companiile municipale şi-au demonstrat corectitudinea, de fiecare dată, după nenumărate controale realizate de instituţii ale statului cu atribuţii de acest fel – de la Curtea de Conturi la ANAF sau Ministerul de Finanţe. Este normal ca aceste instituţii să-şi facă treaba şi să verifice activitatea companiilor, dar este la fel de normal să spunem şi că rezultatele au fost întotdeauna bune. Rapoartele acestor instituţii au fost favorabile atât în ceea ce priveşte desfăşurarea activităţii companiilor, cât şi respectarea prevederilor legale incidente”, a explicat Gabriela Firea, printr-un comunicat de presă.

Primarul Capitalei precizează că primeşte, pe tema companiilor municipale, „atacuri gratuite”.

„Nu voi înceta să reamintesc câteva lucruri esenţiale care definesc activitatea holdingului municipal: companiile au fost înfiinţate după un model care funcţionează deja cu bune rezultate în multe capitale europene şi în multe municipii şi oraşe din România, după aceeaşi legislaţie că în toată ţara. (…) PNL Bucureşti, ca şi USR, vine din nou cu găselniţa atacurilor, plângerilor şi reclamaţiilor, ca de fiecare dată când începem să mişcăm lucrurile în domenii cu probleme grave ale Capitalei, vechi, unele, de peste 30 de ani. Ei uită acum că au condus catastrofal atâta vreme Consiliul General sau instituţii publice din Bucureşti – cum este cazul RADET-ului, unde au deţinut controlul timp de 10 ani, cu rezultatele pe care le ştim cu toţii”, a mai spus Gabriela Firea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here