Răzvan Cuc, șeful Metrorex și dovada incompetenței: Metroul deraiat în ianuarie este și acum lipit de pereții din subteran

0

Metroul care a deraiat și a dărâmat structurile depoului IMGB este în aceeași poziție ca la momentul accidentului, pe 26 ianuarie 2019. Liderul sindicaliștilor din metrou acuză autoritățile că nu au făcut anchetă și nu au luat nici o măsură. Principala problemă la metrou este siguranța circulației, mai ales din cauza lipsei acute de personal, spune Ion Rădoi, care acuză Ministerul Transporturilor că nu este interesat de rezolvarea problemelor Metrorex. Cert este că un metrou de 5,6 milioane de euro stă lipit pe pereții subterani ai metroului.

Preşedintele sindicatului susține că nicio autoritate nu a luat vreo măsură după incidentul deraierii unei garnituri de metrou în Depoul IMGB. „Am ajuns în această situaţie când, cu ceva timp în urmă, în staţia Pipera am avut probleme cu un tren care, dacă nu era în staţie şi era cu viteză redusă, risca să deraieze, şi aveam 2000 de oameni în tren. Apoi am avut problema tehnică din Depoul IMGB, în care s-a pierdut controlul din punct de vedere tehnic şi mecanicii n-au mai avut ce să facă, iar acel tren este agăţat şi acum pe tunelurile metroului şi costă peste 6 milioane de euro, iar nimeni nu ia nici o măsură, doar că ministrul Cuc spune că ar trebui avansat directorul de la metrou şi să-l facă şi membru al Consiliului de Administraţie. Deci, avem din ce în ce mai multe probleme. Mai avem puţin şi împlinim 40 de ani de la darea în exploatare a metroului şi ne aflăm într-o situaţie critică, într-o situaţie fără precedent. Nu s-a luat nici o măsură de când acel tren a fost scăpat de sub control. Şi acum acel tren este acolo şi urmează să fie tăiat pentru fier vechi, dar nici aşa nu pot. Asta este situaţia, din păcate, e fără precedent”, a declarat Ion Rădoi. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here