DRÄXLMAIER Hunedoara a donat echipament medical Spitalului Municipal

0
11

Compania DRÄXLMAIER Hunedoara a donat echipament medical nou, de ultimă generație, în valoare de 25.000 de euro, Spitalului Municipal „Dr. Alexandru Simionescu”. Aparatura va fi folosită pentru tratarea pacienților cu probleme grave în Secția de Urgențe a Spitalului.

Aparatura cumpărată de DRÄXLMAIER Hunedoara a fost predată în cadrul unei ceremonii care a avut loc în amfiteatrul unității medicale, în prezența medicilor care vor folosi echipamentul, a conducerii spitalului, a autorităților și a echipei de management a companiei. Este vorba despre un injectomat Fresenius Kabi, un defibrilator LMD AED PRO, un electrocardiograf cu șase canale SE 601C, un ecograf I7 (cu sonde și stander) și 5 cărucioare pliabile YJ-005L necesare pentru transportul pacienților, se arată într-un comunicat de presă al companiei.  

„DRÄXLMAIER Hunedoara face un pas important pentru susținerea comunității. Avem mulți colegi care trăiesc aici în acest oraș, alături de familiile și de prietenii lor – aceasta este o investiție atât pentru ei, cât și pentru toți oamenii din Hunedoara”, a declarat Harald Polleres, Director General DRÄXLMAIER Hunedoara.

Totodată, Ioan Penișoară, Manager Operațiuni DRÄXLMAIER Hunedoara, a declarat că tehnologia și echipamentul medical performant pot face diferența între o viață pierdută sau o viața salvată.

„Suntem conștienți de importanța pe care tehnologia o are într-o sală de urgențe și acesta este motivul pentru care am decis să facem o investiție pentru viață”, a spus Ioan Penișoară

La rândul său, Radu Budae, managerul Spitalului Municipal „Dr. Alexandru Simionescu”, a menționat că aparatura donată de compania DRÄXLMAIER Hunedoara este extrem de importantă pentru locuitorii orașului. “Avem la spital o echipă de specialiști care se asigură că hunedorenii au parte de cea mai bună îngrijire medicală, iar acest echipament nou îi va ajuta să ofere servicii medicale la cele mai înalte standarde”, susține managerul Spitalului Municipal „Dr. Alexandru Simionescu”.

La ceremonie au fost prezenți mai mulți invitatți, printre care primarul Hunedoarei, Dan Bobouțanu, și Ioana Vârtosu, președintele Asociației „Școala Mamei Junior”, partener al companiei în organizarea evenimentului.

DRÄXLMAIER Group şi-a început activitatea în România în anul 1993 prin fabrica din Piteşti, iar în prezent are aproximativ 15.000 de angajaţi în cele 5 arii de producţie care sunt, de asemenea, şi centre de dezvoltare: Piteşti, Satu Mare, Timişoara, Hunedoara şi Braşov.

DRÄXLMAIER Group este unul dintre cei mai mari angajatori din economia locală şi livrează produse şi servicii, din România, producătorilor de automobile din întreaga lume.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here