Opinie. Mihaela Veronica Ariton: Ce înseamnă UE și ce rol are instituția

Mihaela Veronica Ariton este absolvent al Facultății de Relații Internaționale la Coventry University – Marea Britanie, Vicepreședinte al Partidului ADER, Coordonator al Departamentului pentru Afaceri Europene.

Aceasta, a realizat, pentru piatapresei.ro, o radiografie a Parlamentului European:

Rolul Parlamentului european în cadrul sistemului instituţional european. 

Elemente de context privind constituirea Uniunii Europene

A. Tratatele institutive: 

1. Tratatul de instituire a Comunitǎţii Economice a Cǎrbunelui şi Oţelului, adoptat la Paris, la 18 aprilie 1951; a intrat în vigoare la 23 iulie 1952; a fost adoptat pentru o perioadǎ de 50 de ani. 

2. Tratatul de instituire a Comunitǎţii Economice Europene şi

3. Tratatul de instituire a Comunitǎţii Europene a Energiei Atomice;

Ultimele două fiind semnate la Roma, la 25 martie 1957 (Tratatele de la Roma)şi au intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958.

B. Tratatele modificatoare ale tratatelor institutive – cu mare rezonanţǎ pentru ceea ce avea sǎ devinǎ Uniunea Europeanǎ, sunt, cu preponderenţă, urmǎtoarele: 

1. Tratatul de fuziune, adoptat la Bruxelles la 8 aprilie 1965, a intrat în vigoare la 1 iunie 1967. Prin el s-a instituit o Comisie Unicǎ şi un Consiliu unic pentru comunitǎţile europene; 

2. Actul Unic European, semnat la Luxembourg şi Haga, în februarie 1986, a intrat în vigoare la 1 iulie 1987. A stabilit termenul de 31 decembrie 1992 pentru realizarea definitivǎ a Pieţei Unice şi reglementând mişcarea liberǎ a bunurilor, serviciilor, capitalurilor şi persoanelor, pe tot cuprinsul Comunitǎţilor; 

3.  Tratatul de la Amsterdam, a fost semnat la 2 octombrie 1997 şi a intrat în vigoare la 1 mai 1999. Aduce mai multe noutǎţi, printre care cele cu privire la forţa de muncǎ, capitalul social, libera circulaţie a persoanelor, noi atribuţii ale Parlamentului, Politica Externǎ şi de Securitate Comunǎ etc.; 

4. Tratatul de la Nisa, semnat la 26 februarie 2001, a intrat în vigoare la 1 februarie 2003. Realizeazǎ o veritabilǎ reformǎ în scopul pregǎtirii cadrului instituţional pentru marea extindere a Uniunii Europene. 

5.  Tratatul privind Uniunea Europeană, care a fost adoptat la Maastricht, la 7 februarie 1992 şi a intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993. A creat Uniunea Europeanǎ şi cuprinde comunitǎţile europene şi alte forme de cooperare. 

Prin aceasta, denumirea de Comunitate Economicǎ Europeanǎ a fost înlocuitǎ cu Comunitatea Europeană; 

Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, în vigoare de la 01 ianuarie 1958, incluzând și protocoalele și anexele, astfel cum au fost modificate prin Tratatul de la Lisabona, semnat la 13 decembrie 2007 și care a intrat în vigoare la 1 decembrie 2009.

Tratatul de la Lisabona

• Conferința interguvernamentală responsabilă de elaborarea unui Tratat european de reformă s-a deschis la Lisabona la 23 iulie 2007. Tratatul de la Lisabona a fost semnat în prezența Preşedintelui PE, Hans-Gert Pöttering, la 13 decembrie 2007, în urma unei proclamări a Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene în cadrul Parlamentului de către preşedinții Parlamentului European, Comisiei şi Consiliului.
• La 19 februarie 2008, Tratatul de la Lisabona a fost adoptat de Parlamentul European (raportul Corbett/Méndez de Vigo). Conform Tratatului de la Lisabona, Parlamentul are dreptul de a numi preşedintele Comisiei, pe baza unei propuneri a Consiliului European care ia în considerare rezultatele alegerilor parlamentare europene. Procedura de codecizie este extinsă la noi domenii şi urmează să fie cunoscută drept „procedura legislativă ordinară”.
• Cu câteva excepții, Tratatul instituie poziții de egalitate pentru Parlamentul European şi Consiliu în ceea ce priveşte statutul de legislator în domenii în care acest principiu nu se aplica anterior, în principal în ceea ce priveşte elaborarea bugetului UE (Parlamentul beneficiază de paritate deplină), politica agricolă, justiția şi afacerile interne.
• Tratatul a intrat în vigoare la 1 decembrie 2009, după ce a fost ratificat de toate cele 27 de state membre.

2. Tratatul de la Nisa

• Carta drepturilor fundamentale a fost semnată de preşedinții Parlamentului European, Comisiei şi Consiliului la Consiliul European de la Nisa. Obiectivul Tratatului de la Nisa era acela de a modifica structura instituțională a Uniunii Europene pentru a face față provocărilor noii extinderi. Odată cu Tratatul de la Nisa, puterile legislativă şi de supraveghere ale Parlamentului au fost sporite, iar votul cu majoritate calificată în cadrul Consiliului a fost extins la mai multe domenii.

3. Tratatul de la Amsterdam

• În martie 1996, s-a deschis la Torino (Italia) o Conferință interguvernamentală în scopul revizuirii Tratatului privind Uniunea Europeană. Odată cu intrarea sa în vigoare în mai 1999, procedura de codecizie a fost simplificată, iar domeniul său de aplicare a fost extins. Parlamentul avea acum dreptul de a aproba Preşedintele Comisiei. 

4. Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) / Tratatul de la Maastricht

• Tratatul privind Uniunea Europeană a fost semnat la Maastricht.  Conform acestui tratat, Uniunea este întemeiată pe Comunitățile Europene (primul pilon), având două domenii suplimentare de cooperare (pilonii doi şi trei): Politica Externă şi de Securitate Comună (PESC) şi Justiția şi Afacerile Interne (JAI). 
• La intrarea în vigoare a Tratatului privind Uniunea Europeană, CEE devine Comunitatea Europeană (CE). Puterile legislativă şi de supraveghere ale PE sporesc odată cu introducerea procedurii de codecizie şi cu extinderea procedurii de cooperare. 
• Conform noului tratat, Parlamentul European are dreptul de a solicita Comisiei să prezinte o propunere legislativă pentru chestiuni care, în opinia sa, impun elaborarea unui act comunitar. De asemenea, întreaga Comisie trebuie acum să fie aprobată de PE, care desemnează şi Ombudsmanul European. 

5. Actul Unic European (AUE)

• Actul Unic European a adus modificări la Tratatele de instituire a Comunităților Europene şi a stabilit cooperarea politică europeană. Odată cu intrarea în vigoare a Actului Unic European (AUE), denumirea de „Parlament European” (pe care Adunarea o utilizase din 1962) a devenit oficială. AUE a sporit, de asemenea, puterile legislative ale PE, prin introducerea procedurilor de cooperare şi aviz conform. 

6. Al doilea Tratat bugetar/Tratatul de la Bruxelles

• Tratatul din 1975 de la Bruxelles modifica din nou anumite dispoziții financiare prevăzute în tratate. Acesta consolida puterile bugetare ale Adunării (PE obține dreptul de respingere a bugetului comunitar şi de a acorda Comisiei descărcarea de gestiune pentru execuția bugetului) şi prevedea instituirea unei Curți de Conturi. 

7. Tratatul de la Luxemburg

• Odată cu semnarea Tratatului de la Luxemburg de modificare a anumitor dispoziții bugetare prevăzute în tratate, puterile bugetare ale Adunării au crescut pe măsură ce contribuțiile financiare ale statelor membre au fost înlocuite cu „resursele proprii”. 

8. Tratatul de Fuziune

• Tratatul de fuziune a celor trei Comunități, de instituire a unui Consiliu unic și a unei Comisii unice ale Comunităților Europene   

10. Tratatul de la Roma (CEE)

• Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene 

11. Tratatul de la Paris

• Tratatul de instituire a Comunității Europene a Cărbunelui şi Oțelului (CECO) a fost semnat la Paris de Belgia, Franța, Italia, Republica Federală Germania, Luxemburg şi Țările de Jos. A intrat în vigoare pentru o perioadă de 50 de ani. Membrii Adunării Parlamentare Europene erau aleşi de parlamentele naționale ale acestora. Adunarea avea dreptul de a dizolva Înalta Autoritate (predecesoarea Comisiei din prezent). 

Principalele Instituţii Europene, în sensul Tratatulului de la Lisabona:Parlamentul European , Comisia Europeană, Consiliul de Miniştri, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene,Banca Centrală Europeană, Curtea Europeană de Conturi,Consiliul European

Alte Instituţii şi Organisme Europene: 

Instituţii Consultative: Comitetul Economic şi Social, Comitetul Regiunilor,Agenţii Europene

• Mediatorul european
• OPOCE – Oficiul pentru Publicaţii Oficiale ale Comunităţilor Europene 
• EPSO – Oficiul European pentru Selecţia Personalului 
• CEPD – Comitetul european pentru protecția datelor
• Instituţii financiare europene

PARLAMENTUL EUROPEAN

Rol: organism legislativ al UE, ales în mod direct, cu responsabilități bugetare și de control. Membri: 751 de deputați (membrii Parlamentului European). Președinte: Antonio Tajani

PARLAMENTUL EUROPEAN.Parlamentul European este organismul cu puteri legislative al UE. 

Este ales direct de cetățenii UE, o dată la 5 ani. Parlamentul are trei roluri principale: 

1. Rol legislativ

Adoptă legislația UE, împreună cu Consiliul UE, pe baza propunerilor Comisiei Europene, Ia decizii cu privire la acordurile internaționale, Ia decizii cu privire la extinderea UE, Revizuiește programul de lucru al Comisiei și îi cere să propună acte legislative.

2. Rol de control. Exercită control democratic asupra tuturor instituțiilor UE.

Alege președintele Comisiei și aprobă colegiul comisarilor în ansamblu. Poate recurge la o moțiune de cenzură, obligând Comisia să demisioneze.Acordă descărcarea de gestiune, adică aprobă modul în care s-a cheltuit bugetul UE.Analizează petițiile cetățenilor și formează comisii de anchetă.Discută politicile monetare cu Banca Centrală Europeană.Adresează interpelări Comisiei și Consiliului.Participă la misiuni de observare a alegerilor.

3. Rol bugetar

Stabilește bugetul UE, împreună cu Consiliul.Aprobă bugetul pe termen lung al UE („cadrul financiar multianual”).

Activitatea Parlamentului se împarte în două etape principale:

Comisiile pregătesc legislația.

Parlamentul numără 20 de comisii și 2 subcomisii, fiecare ocupându-se de un anumit domeniu politic. Comisiile examinează propunerile legislative, iar deputații și grupurile politice pot propune modificarea sau respingerea unui act legislativ. Aceste aspecte sunt discutate și în cadrul grupurilor politice. 

Ședințele plenare au ca scop adoptarea legislației.

Deputații se reunesc în plen pentru votul final pe marginea legislației și a amendamentelor propuse. În general, ședințele plenare se desfășoară la Strasbourg, patru zile pe lună, dar se pot organiza și sesiuni suplimentare la Bruxelles.

COMPONENȚĂ

• Numărul deputaților din fiecare țară este, în principiu, proporțional cu populația sa, dar în practică se aplică sistemul „proporționalității degresive”: 
• Nicio țară nu poate avea mai puțin de 6 parlamentari sau mai mult de 96, iar numărul total al acestora nu poate depăși 751 (750 plus președintele). 
• Membrii Parlamentului European sunt repartizați în funcție de afilierea politică, nu de naționalitate. 
• Președintele reprezintă Parlamentul atât în relația cu celelalte instituții ale UE, cât și pe plan extern și are ultimul cuvânt de spus cu privire la bugetul Uniunii.