Florea Grup, un business construit cu pasiune

4

Alba este un județ cu o mare însemnătate istorică. La Alba Iulia a avut loc Marea Unire în 1918, iar în 1848 la Blaj – Marea Adunare de pe Câmpia Libertății. Județul transilvănean este cunoscut și datorită aportului adus economiei naționale, în ultimele două decenii Alba devenind un pol important în atragerea unor mari investitori. Aceștia au avut un rol important în dezvoltarea economiei, impulsionând totodată afacerile locale dezvoltate de antreprenorii români.

De altfel, Alba este județul în care antreprenorii români au reușit în ultimele trei decenii să construiască businessuri importante de familie. Un exemplu în acest sens este Florea Grup. Businessul a început în 1996, când frații Marcel și David Florea deschideau prima stație de carburanți în localitatea Sântimbru. Acesta a fost doar începutul, întrucât energia le-a fost insuflată de familie. În anii care au urmat la businessul de comercializare a carburanților s-au adăugat cele din domeniul construcțiilor, industria hotelieră și taxi.

În prezent, Florea Oil, brandul sub care operează stațiile de carburanți, numără 10 benzinării în întreg județul Alba, două dintre acestea regăsindu-se în municipiul Blaj. “Când crești un business trebuie să fii orientat spre rezultate și să fii conștient că acest lucru se poate realiza doar prin determinarea ta și prin forța echipei din jurul tău. Dar mai ales, trebuie să pui pasiune în ceea ce faci și să insufli acest entuziasm și colegilor”, spune Marcel Florea, directorul general al grupului.

Blaj, un exemplu de urmat

În cadrul unui interviu acordat PiațaPresei, Marcel Florea vorbește despre dezvoltarea businessului pe care îl conduce, investițiile realizate în ultimii ani și dă ca exemplu administrarea municipiului Blaj de către autoritățile locale, care au reușit să aducă o nouă față orașului de pe Târnave. “Am ales să investim în două stații de carburanți aici, dată fiind cererea din zonă, atât pentru clienții individuali, care călătoresc în interes personal sau profesional, dar și pentru a răspunde nevoii companiilor din zonă și micilor agricultori. Mai mult decât atât, Blajul reprezintă o importantă piață pentru forța de muncă pe care noi o angajăm. Municipiul asigură atât învățământ liceal teoretic, cât și profesional”, spune antreprenorul.

Potrivit lui, Blajul arată astăzi cu mult diferit față de cum arăta cu câțiva ani în urmă, iar asta se datorează administrației locale. “Gheorghe Rotar este primarul care nu face concesii când e vorba de calitate sau de respectarea termenelor de execuție. Vine personal și inspectează fiecare șantier, pentru a se asigura că proiectele se desfășoară conform standardelor impuse”, menționează Marcel Florea.

“Un oraș nu crește doar prin investițiile în infrastructură”

“Dincolo de încărcătura istorică și spirituală a acestui oraș, confirmată acum și prin vizita Papei de la începutul lunii iunie, Blajul a atras și importante investiții străine care au adus cu ele noi locuri de muncă și un nivel de trai mai ridicat”, spune Marcel Florea.

În ultimii ani, municipiul s-a bucurat de un aflux de capital uman care s-a relocat aici grație noilor joburi create, mai spune directorul general al Florea Grup, cu mențiunea că “un oraș nu crește doar prin investițiile în infrastructură sau prin cele în economie, ci și prin oamenii care trăiesc aici, iar Blajul demonstrează foarte bine acest lucru”.

Vă prezentăm mai jos interviul integral cu Marcel Florea, directorul general al Florea Grup:

Care este povestea de business a Florea Grup? Când ați deschis primul business și ce a însemnat?
Marcel Florea:
Povestea Florea Grup a început în anul 1996. Am început cu o stație de carburanți în localitatea Sântimbru, județul Alba. Pentru doi tineri sub 25 de ani, era un proiect ambițios, însă am moștenit din familie spiritul antreprenorial, așadar am găsit curajul să facem asta. 

Am început cu o echipă mică, însă determinată. Credeam toți în același vis, iar asta ne-a dat energia de a merge mereu mai departe, mereu mai sus. Când crești un business trebuie să fii orientat spre rezultate și să fii conștient că acest lucru se poate realiza doar prin determinarea ta și prin forța echipei din jurul tău. Dar mai ales, trebuie să pui pasiune în ceea ce faci și să insufli acest entuziasm și colegilor. Iată-ne, după mai bine de 20 de ani, una dintre cele mai mari companii din Transilvania! Echipa a ajuns astăzi la peste 500 de membri: oameni implicați, harnici și care sunt ghidați de valori comune. Aceleași valori care au fost pilonii pe care compania noastră s-a dezvoltat: respectul față de clienți și angajați, profesionalismul și responsabilitatea.

Care este în prezent numărul stațiilor de carburanți Florea Grup și în ce an ați inaugurat cele două stații din municipiul Blaj?
Marcel Florea:
Florea Oil, brandul sub care operează stațiile de carburanți, numără în prezent 10 benzinării în întreg județul Alba, iar în curând se va deschide cea de a unsprezecea. Stațiile din municipiul Blaj au fost inaugurate în anul 2001, respectiv 2002. Prima a fost cea construită în centrul orașului, de către Florea Grup, pe când a doua a reprezentat modernizarea unei stații de carburanți existente.

Ce investiții ați realizat în ultimii doi ani și ce planurile de investiții ați bugetat pentru 2019?
Marcel Florea: Cea mai importantă investiție a fost inaugurarea fabricii de prefabricate din beton, Florea Pavaje, cea mai modernă din România. Linia tehnologică este de ultimă generație, fabricată în Germania. Fabrica, situată în baza de producție a companiei de pe șoseaua de centură a municipiului Alba Iulia, are o capacitate de 5.000 mp/zi, iar noile produse care intră în portofoliul FLOREA PAVAJE sunt dale și pavele premium și standard, rigole, borduri și bolțari. Oferta companiei cuprinde peste 300 de produse, în forme și culori variate. FLOREA PAVAJE se adresează atât clienților mari: contractori, montatori, depozite și magazine de profil, cât și clienților finali, persoane fizice care își amenajează singuri spațiile exterioare, cu produse de calitate, într-o varietate de culori atractive.

A doua investiție majoră a reprezentat-o Astoria Pool Park, un complex de agrement ce vine să completeze paleta de servicii oferită de Hotel Astoria.


Care este în prezent cel mai important business al Grupului Florea? Și câți angajați aveți în total pe tot grupul: construcții (balastiere, stații de sortare-concasare, stații de betoane, asfalt, prefabricate), taxi, benzinării, industria hotelieră?
Marcel Florea:
În Florea Grup lucrează peste 500 de angajați. Principalul domeniu de activitate al companiei este construcția infrastructurii rutiere. Suntem una dintre puținele companii de pe piața din România care își produce principalele materiale care intră în lucrările de infrastructură. Fluxul de producție începe de la cariera și balastiera proprie, de unde materialele sunt procesate în stațiile de sortare-concasare, iar apoi intră în componența betonului, a asfaltului și a prefabricatelor de beton.

Fiecare sector al companiei este important în felul lui. Am dezvoltat un business care lucrează pe baza sinergiei între industrii, așadar fiecare ramură o completează de cealaltă, aducându-și reciproc plus valoare. Este o filosofie a companiei: să facem tot posibilul pentru a excela în fiecare business. Pe lângă expertiza oamenilor noștri și echipamentele pe care le folosim, materialul utilizat în execuție este unul dintre ingredientele care asigură o lucrare de calitate. Fluxul complet de producție despre care am scris mai sus ne ajută să avem control ridicat asupra calității produselor pe care le folosim în lucrările noastre.

Pe partea de pavaje, am investit într-o fabrică modernă care poate livra anumite produse premium din acest sector, spre exemplu plăci cu dimeniuni mari de până la 1 metru pe 1 metru. În hotelărie ne-am făcut remarcați la nivel național, Hotel Transilvania fiind laureat la două ediții a competiției Top Hotel Awards, categoria „cel mai bun hotel de 4* neafiliat unui lanț international”. Și în serviciile de transport am adus inovația: suntem prima companie din zonă care și-a lansat propria aplicație de taxi online, pentru a răspunde cât mai rapid solicitărilor clienților.

De ce ați ales să vă dezvoltați businessul în județul Alba? Care sunt principalele atuuri ale județului Alba pentru această dezvoltare a grupului?
Marcel Florea:
Cred că este o datorie a fiecăruia dintre noi să contribuie la dezvoltarea comunității din care face parte, iar prin locurile de muncă pe care le oferim, prin contribuțiile financiare la buget, prin investițiile în infrastructură și în cele mai noi utilaje de producție și, desigur, prin proiectele noastre de responsabilitate socială, reușim tocmai acest lucru.

Județul Alba este în continuă dezvoltare. Accesul la informație și fenomenul de urbanizare face ca majoritatea localităților din județ să înregistreze o creștere economică. Salariul mediu în județul Alba a fost, la finalul lunii septembrie, de 2591 lei, o valoare peste cea înregistrată de județe ca Sibiu sau Brașov. De asemenea, județul s-a remarcat la nivel național cu una dintre cele mai ridicate rate de absorbție a fondurilor europene, Alba Iulia fiind municipiul cu cea mai mare rată de atragere a banilor europeni, reușind în perioada 2007 – 2015 să acceseze fonduri de 815 euro pe cap de locuitor.

Ce înseamnă municipiul Blaj pentru Florea Grup?
Marcel Florea:
Am ales să investim în două stații de carburanți aici, dată fiind cererea din zonă, atât pentru clienții individuali, care călătoresc în interes personal sau profesional, dar și pentru a răspunde nevoii companiilor din zonă și micilor agricultori.

Mai mult decât atât, Blajul reprezintă o importantă piață pentru forța de muncă pe care noi o angajăm. Municipiul asigură atât învățământ liceal teoretic, cât și profesional. 

De asemenea, în Blaj sunt multe investiții realizate de către Florea Grup. Grație unui primar gospodar, orașul a investit în numeroase lucrări de infrastructură. Municipiul arată astăzi cu mult diferit față de cum arăta cu câțiva ani în urmă. Este un exemplu de urmat pentru întreaga țară și ne bucurăm să lucrăm pentru o astfel de administrație. Gheorghe Rotar este primarul care nu face concesii când e vorba de calitate sau de respectarea termenelor de execuție. Vine personal și inspectează fiecare șantier, pentru a se asigura că proiectele se desfășoară conform standardelor impuse.

Pe lângă lucrările dezvoltate în colaborare cu autoritățile publice, suntem parteneri și în dezvoltarea proiectelor private. Blajul a atras multe investiții străine importante, care au însemnat șantiere noi de construcții.

Cum a evoluat municipiul Blaj din punct de vedere socio-economic în ultimele trei decenii?
Marcel Florea:
Municipiul Blaj este un oraș important în contextul socio-economic al județului Alba și al Regiunii Centru din care face parte.

Dincolo de încărcătura istorică și spirituală a acestui oraș, confirmată acum și prin vizita Papei de la începutul lunii iunie, Blajul a atras și importante investiții străine care au adus cu ele noi locuri de muncă și un nivel de trai mai ridicat. În ultimii ani, municipiul s-a bucurat de un aflux de capital uman care s-a relocat aici grație noilor joburi create. Un oraș nu crește doar prin investițiile în infrastructură sau prin cele în economie, ci și prin oamenii care trăiesc aici, iar Blajul demonstrează foarte bine acest lucru.

Blajul continuă să investească și în viața culturală, un aspect esențial în creșterea calității vieții. Vorbim aici despre remarcabila renovare a Palatului Culturii și crearea de evenimente unice pentru această zonă, așa cum sunt Festivalul Mierii sau Blaj Alive. Și pe partea sportivă Blajul merită menționat, echipa CSM Alba Volei Blaj realizând cea mai mare performanță din istoria voleiului feminin românesc intercluburi, după ce a disputat finala Ligii Campionilor în 2018.

Ce-i lipsește municipiul Blaj și în special județului Alba pentru a cunoaste o dezvoltare mult mai accentuată?
Marcel Florea: Direcția de dezvoltare a municipiului Blaj și a județului Alba în general este una bună. Creșterea din ultimii ani s-a simțit atât la nivel economic, cât și la nivel social. Infrastructura rămâne însă unul dintre principalele neajunsuri ale zonei, lucru pe care îl simțim noi, angajații noștri, dar mai ales clienții și partenerii.

Desigur, la fel ca întreaga țară, și județul Alba are un deficit al forței de muncă specializate. Încurajăm investiția în învățământul profesional, atât în industriile de producție și construcții, cât și în servicii. Este tot mai greu să recrutăm personal, în condițiile în care la nivelul companiei investim tot mai mult în pregătirea și fidelizarea lor. 

Cum decurge relația cu autoritățile locale în ceea ce privește dezvoltarea Florea Grup din punct de vedere al autorizațiilor/ avizelor etc?
Marcel Florea:
Relațiile cu autoritățile locale se desfășoară conform normelor eticii profesionale. La fel ca orice alt antreprenor din România, trebuie să trecem prin toate procedurile implicate de obținerea unei autorizații sau a unui aviz. Desigur, nu e ușor, dar asta înseamnă să deții un business în România. Cel mai mult ne afectează instabilitatatea sistemului legislativ. Vedem modificări de la o lună la alta, iar de multe ori nu există normele de aplicare clare pentru aceste modificări. Se crează astfel un mediu de afaceri nesigur, în care este dificil să ne planificăm o strategie pe termen lung.

Cum a evoluat businessul Florea Grup anul trecut și ce estimări aveți pentru acest an?
Marcel Florea:
De la an la an, Florea Grup se dezvoltă. Credem că doar prin investiții constante o companie poate să reziste pe piață. Este un motto nescris al nostru: „ce e verde crește, ce e copt putrezește”. Dacă anul trecut ne-am concentrat pe investițiile din turism, odată cu inaugurarea Astoria Pool Park, în 2019 focusul va fi pe dezvoltarea industriei construcțiilor. 

O altă investiție majoră pe care o avem planificată este extinderea Hotelului Transilvania din Alba Iulia, unde ne dorim să construim un centru spa, săli de conferințe încăpătoare și să suplinim efectivul de camere.

De asemenea, continuăm implicarea noastră în campaniile de responabilitate socială. Credem că o companie este strâns legată de comunitatea sa, de aceea Florea Grup investește mult și în campaniile de responsabilitate socială. Susținem mai multe ONG-uri și organizăm două competiții sportive anual: Cupa Florea Grup la tenis de câmp și Florea Grup Beach Volleyball Tournament. În fiecare an, suntem parteneri în organizarea Openului Internațional de Șah al României, o competiție care crește cu fiecare ediție. Am dezvoltat un program de internship pentru studenți, iar anul acesta suntem nominalizați la „Cea mai bună campanie de CSR din industria hotelieră” prin proiectul inedit „Ultima camera”. Această inițiativă a presupus folosirea fondurilor obținute din vânzarea ultimului apartament disponibil de Centenar pentru organizarea unei serbări de Crăciun pentru copiii de la o casă de copii. 

Planurile de dezvoltare vizează așadar toate domeniile de activitate Florea Grup. Dacă până de curând piața la care ne adresam era una locală, mai exact Alba și județele limitrofe, produsele și serviciile noastre sunt acum destinate clienților din întreaga țară. Această extindere implică schimbări la nivel organizațional, dar mai ales investiții în activele companiei.  

Articolul face parte din Campania dedicată vizitei Sanctităţii Sale Papa Francisc în România, prin care portalul PiataPresei.ro își propune să promoveze municipiul Blaj și județul Alba – locuri încărcate de istorie şi spiritualitate, dar și cu o viața economică efervescentă. 
Această campanie este realizată cu sprijinul Bosch Automotive și Florea Grup, sub patronajul Primăriei Municipiului Blaj.

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here