Sorin Oprescu a fost condamnat la 5 ani și 4 luni de închisoare pentru luare de mită.
În 20 noiembrie 2015, procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Sorin Oprescu pentru luare de mită, spălare de bani, abuz în serviciu şi constituire a unui grup infracţional organizat. În aceeaşi cauză sunt judecaţi Bogdan Popa, fost şef al Administraţiei Cimitirelor, Cristian Stanca, fostul şofer al lui Oprescu, Mircea Octavian Constantinescu, fost şef al Direcţiei Economice din Primăria Capitalei, Ruxandra Mihaela Petroi Avasiloae, fost director al Centrului Cultural al Palatelor Brâncoveneşti, Florin Şupeală, fost director adjunct al Centrului, Claudiu Bengalici, administrator al unei societăţi comericale, Ion Niţă şi Romeo Albu.
Procurorii susțin că, în perioada 2013-2015, un grup organizat la care ar fi aderat şi Oprescu ar fi înfiinţat în administraţia locală din Bucureşti un sistem prin care firmele care doreau să primească contracte din partea instituţiilor publice aflate în subordinea primarului trebui să dea o parte din profit mită unor factori de decizie din cadrul aparatului primarului.
Astfel, firma executantă păstra pentru sine între 30 şi 33% din profitul brut, iar diferenţa era remisă funcţionarilor din cadrul aparatului primarului municipiului Bucureşti, cu titlul de mită. O parte de 10 la sută din valoarea contractului era cerută pentru Sorin Oprescu, potrivit DNA.
Haos la Primărie
În perioada în care era edil-șef Sorin Oprescu, dosarele stăteau aruncate la etajul 14 în sediul primăriei, pe jos. Erau cele de la achiziții și retrocedări, în mare parte. Ele erau împrăștiate pe jos în biroul consilierilor personali.
Mai mulți apropiați a lui Sorin Oprescu au avut probleme cu legea.
Solomon Wigler, consilierul personal al lui Sorin Oprescu, a luat mită 204.000 de euro, promiţând că va interveni pe lângă consilieri din cadrul Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB), astfel încât aceştia să voteze aprobarea unor PUZ-uri aferente construirii a trei supermarket-uri, conform DNA.
Potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Wigler Solmon a cerut, în total, 230.000 de euro, unui om de afaceri, pentru ca Primăria Capitalei să aprobe planurile urbanistice zonale pentru construirea a trei supermarket-uri în Bucureşti, dar şi pentru ca municipalitatea să ofere o donaţie.
Și directorul economic al Primariei, Mircea Octavian Constantinescu, a fost retinut, duminica seara, de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) in dosarul in care Sorin Oprescu este acuzat de luare de mita.
În iunie 2014, și Mădălin Dumitru, fostul șef al Direcției Infrastructură din Primăria Capitalei, a fost arestat preventiv, fiind acuzat de procurorii anticorupție că cerea comisioane pentru contracte derulate de municipalitate.
Anchetatorii au arătat, în referatul prin care au cerut arestarea preventivă, că „este cert că inculpatul Dumitru Mădălin Ionică pretindea comisioane pe contractele derulate de Primăria municipiului București, fapt ce explică sursă de finanțare a achizițiilor de bunuri mobile și imobile pe numele sau și al altor persoane, în condițiile în care venitul declarat de inculpat nu acoperă cheltuielile cu autoturismele utilizate, excursiile în străînătate, concediile de lux”.
DNA a mai arătat că Mădălin Dumitru a luat mită două mașini de lux, 50.000 de euro și 9.000 de lei, de la două firme, pentru a le obține lucrări în subcontractare și a recepționat lucrări neefectuate la Pasajul Băneasa, fiind decontati în plus 701 metri de parapet.
Știre în curs de actualizare.