Câmpia Libertăţii din Blaj, unde în 1848, la Marea Adunare Naţională, circa 40.000 de români au strigat „Noi vrem să ne unim cu ţara!”, rostind răspicat dorinţa realizării unităţii naţionale, va găzdui pe data 2 iunie cel mai important eveniment al vizitei Suveranului Pontif, Papa Francisc, în România, și anume Beatificarea celor șapte episcopi români greco-catolici uciși din ură față de credință în diferite locuri din România între anii 1950 – 1970.
Cu această ocazie Papa Francisc îi va întâlni pe credincioșii greco-catolici și va celebra Sfânta Liturghie pe Câmpia Libertății din Blaj.
Edilul Municipiului Blaj, Gheorghe Rotar, se așteaptă ca la această manifestare să participe peste 60.000 de persoane. Capacitatea maximă pe Câmpia Libertății este de doar 50.000 de persoane, astfel că autoritățile vor instala ecrane mari în Piața 1848, situată în centrul orașului, pe unde Sfântul Părinte va trece și unde îi va saluta pe oameni.
“Va fi un moment istoric. Este prima vizită a unui papă în Transilvania, a doua în România, și mă simt mândru că Blajul a fost ales din Transilvania să fie locul în care va avea loc această manifestare”, a declarat pentru presa locală primarul municipiului Blaj.
Ce trebuie să știi despre Câmpia Libertății
Câmpia Libertății de la Blaj se întinde pe o suprafaţă de peste 55.000 de metri pătraţi. Aici sunt amplasate 26 de busturi din bronz ale celor mai de seamă cărturari şi revoluţionari din ţările româneşti, dar şi ansamblul monumental ”Gloria”, ridicat la 1977, când s-a aniversat Centenarul independenţei de stat a României.
Adunarea Naţională de la Blaj a fost una dintre adunările românilor transilvăneni prin care aceştia şi-au expus revendicările naţionale, politice, religioase şi sociale, pentru ca naţiunea română din Ardeal să beneficieze de aceleaşi drepturi la fel ca celelalte naţiuni care locuiau în această provincie.
Câmpia Libertăţii este situată în lunca Târnavei Mari, în spatele catedralei şi a şcolilor, aici având loc Marea Adunare Naţională din mai 1848. Obiectivul a primit acest nume după ce 40.000 de persoane au strigat, aici, ”Noi vrem să ne unim cu ţara!”.
Istoria spune că tot aici, în 1911, s-au ţinut serbările semicentenarului ASTREI la care au luat parte oameni de ştiinţă şi cultură, în timp ce Aurel Vlaicu zbura cu propriul avion deasupra mulţimii. Pe această câmpie a aterizat şi avionul care aducea vestea cea mare a reintrării României în război, pentru eliberarea Transilvaniei.
În 1973, cu ocazia împlinirii a 125 de ani de la Revoluţia din 1848, aici au fost dezvelite 24 de busturi ale unor personalităţi ale istoriei şi culturii româneşti. În prezent sunt 26 de statui.
În 1977, pe Câmpia Libertăţii a fost ridicat Ansamblul monumental ”Gloria”, un monument de piatră, înalt de 18 metri, pe care este scris ”La 15 mai 1848, pe Câmpia Libertăţii, reprezentanţii poporului român au rostit răspicat dorinţa arzătoare a realizării unităţii naţionale a statului naţional român, visul de aur al unor veacuri de suferinţă şi luptă prin istoricele cuvinte: <Vrem să ne unim cu ţara>”.
Monumentul mai este compus din statuile a trei tinere fete, turnate din bronz, care reprezintă cele trei mari provincii istorice româneşti: Moldova, Muntenia şi Ardealul.
Articolul face parte din Campania dedicată vizitei Sanctităţii Sale Papa Francisc în România, prin care portalul PiataPresei.ro își propune să promoveze municipiul Blaj și județul Alba – locuri încărcate de istorie şi spiritualitate, dar și cu o viața economică efervescentă.
Această campanie este realizată cu sprijinul Bosch Automotive și Florea Grup, sub patronajul Primăriei Municipiului Blaj.