5 motive pentru care trebuie să mergi la GoodWine

1

Cel mai mare eveniment dedicat vinului aniversează un deceniu. Ediția cu numărul 23 a GoodWine, care se desfășoară în acest weekend la ROMEXPO, pune accent pe experiența coordonării degustării și pe componenta de educație a publicului aspirant. Organizatorii au pregătit mai multe atracții publicului larg, așa că nu rata ocazia.

Iată, pe scurt câteva motive:

1.Varietate largă de vinuri expuse, peste 60 de crame românești și internaționale sunt prezente la târg, iar degustările sunt gratuite.

2.Poți participa la cursuri de inițiere în lumea vinului, iar cei care vor să-și testeze cunoștințele în domeniu vor putea câștiga premii instant jucând la “cazino”!

3.Descoperi noi delicii inedite:
– înghețată de vin fiert;
– înghețată de vin alb cu un tocuh de căpșuni;
– înghețată de Mojito;
– înghețată de Aperol Spritz.
(Nu te impacienta! Înghețată poată fi consumată și de copii, întrucât producătorii spun că unele sortimente nu conțin alcool)

4.Poți admira și fotografia cea mai impresionantă colecție de tirbușoane realizată de arhitectul Ion Chiricescu, care a fost certificată chiar de Giunness Book.

5.Jidvei, liderul pieței din România, va organiza o avanpremieră a celei mai recente recolte.

PROGRAM DE VIZITARE PENTRU PUBLIC:
Sâmbătă, 6 aprilie: 11:00 – 20:00
Duminică, 7 aprilie: 11:00 – 20:00

Muzica și voia bună nu vor lipsi. Poți participa gratuit la concertele susținute de Mădălina Pavăl, Corina Sîrghi și Jean Americanul.

Mai multe detalii găsești aici: 3 zile, 60 de crame, degustări gratuite și multă voie bună la cea de a 23-a ediție a GOOD WINE

Prima zi @ GoodWine

??? Iată cum s-a desfășurat Ziua Industriei @ GoodWine, prima zi a celei de-a 23-a ediții a târgului. ?Astăzi am pregătit mult mai multe activități pentru tine! ??E weekend. Hai la GoodWine să sărbătorim împreună acest sfârșit de săptămână!❤️

Publicată de Goodwine – Romania's wine fair pe Vineri, 5 aprilie 2019
https://www.facebook.com/GoodwineRomaniawinefair/videos/2245054948944342/

Biletele pot fi achiziționate de pe www.iabilet.ro sau de pe www.iabilet.ro/retea, iar mai multe informații despre participanți, cursuri și alte activități conexe pot fi găsite pe www.goodwine.ro

Parteneri media: Tanănana, Vinul.ro, Vin2.ro, Revista Horeca, Piața, Modern Buyer, Bistro Margot, Igloo, Banchiza Urbană, Ziare.com, Business24, Banii.net, Piața Presei, Top 100 Antreprenori, Vulpescu.eu

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here