Sănătate: buget record, de 111 milioane de euro alocat în București, în anul 2018, anunța primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, în martie 2018.
Adevărul? A alocat 110 la începutul anului 2018 apoi a jonglat cu rectificările bugetare: șase la număr, scrie liberalul Gabriel Dumitrașcu pe pagina sa de facebook.
Cea mai bună dovadă de incompetență este neputința de a cheltui fondurile pe care le ai. Când ai resurse financiare, dar nu ești în stare să le folosești, nu mai poți să pretinzi că ești un bun manager. Așa cum Dăncilă nu este în stare să atragă fonduri europene, să folosească banii puși la dispoziție, nici Gabriela Firea nu este în stare să își folosească propriul buget, scrie liberalul pe rețeaua de socializare.
Ce susține Gabriel Dumitrașcu:
Mai mult de atât, face artificii pentru a ascunde acest lucru de ochii bucureștenilor. Deși a bugetat în total 134 milioane de euro pentru sănătate, Primăria nu a reușit să folosească acești bani. Haideți, să facem o mică analiză și să vedem cum s-a jucat doamna Primar cu banii.
Cum a jonglat Firea cu cifrele, ca să pară că a alocat mult la sănătate, doar ca să susțină o propagandă deșănțată. Firea le-a spus bucureștenilor: avem o alocare record pentru sănătate, eu le spun: cu toată alocarea record, nu a știut sau nu a fost în stare să folosească banii alocați.
Astfel, pe data de 4 mai a cerut 11,7 milioane de lei în plus la bugetul alocal inițial, pe motiv că nu îi ajung banii- că vrea să facă investiții.
Și parcă nu ar fi fost deajuns banii, așa cum Firea a anunțat la începutul anului- Assmb a cerut pe data de 14 iunie o altă rectificare bugetară, în plus, de 12,397 milioane de lei- pe motiv că altfel nu va putea funncționa. Un simplu calcul arată un buget uriaș pentru sănătate până acum: 110 milioane de lei +11,7 milioane de lei+12,397 milioane de lei=134,097 milioane de lei.
Totul părea roz, până pe data de 23 august- când aleșii generali ai Capitalei au avut de analizat pe ordinea de zi o nouă rectificare bugetară propusă de edilul Firea: 12,199 de milioane de lei- bani care au venit de la bugetul central, pentru acoperirea măririlor salariale, pentru că Primăria Capitalei a spus că nu are bani.
Numai că, surpriză: pe 18 octombrie 2018- s-a propus o rectificare bugetară în minus de nu mai puțin de 47,814 de milioane de lei, pe motiv că nu se pot realiza investițiile propuse în sănătate.
La două săptămâni, în ședința consiliului general se vine cu p nouă rectificare bugetară în minus de nu mai puțin de 47,117 milioane de euro.
Mai mult, pe data de 15 noiembrie 2018 s-au mai rectificat în minus încă 6 milioane de euro, tot de la sănătate- că nu aveam nevoie de bani la sănătate. Și uite așa: de la marele buget alocat pentru sănătate la începutul anului, a rămas un mic buget, care nici acela nu s-ar fi folosit chibzuit.
Așteptăm raportul detaliat al execuției bugetare pe anul 2018, pentru a vedea cum și ce s-a făcut concret pentru sănătate.
Ce se putea face cu banii? Să se achiziționeze mai multe RMN-uri, aparatură, să nu mai stea oamenii cu lunile să facă un RMN. Să se demareze spitalul Municipal, să se doteze secțiile de copii și cele oncologice. Și multe altele.