Efectele unui OUG: România își poate pierde independența energetică

0

Marii producători de gaze şi energie electrică din România, la care statul este acţionar majoritar, atrag atenţia asupra consecinţelor pe termen lung ale deciziilor luate prin Ordonanţa 114, prin care au fost plafonate preţurile şi impusă o taxă de 2%. Ei spun că securitatea energetică a României e pusă în pericol pentru că nu vor mai rămâne suficienţi bani pentru proiectele de investiţii.

Hidroelectrica susține că le vor scădea veniturile după ce vor fi plafonate prețurile, urmare a aplicării Ordonanței 114. Din acest motiv, nu va mai putea să-şi respecte planul de investiții.

Romgaz are aceleași probleme. Atrage atenția că, pe termen scurt, consumatorii ar putea câștiga, dar, pe termen lung, României îi va fi tot mai greu să își păstreze independența energetică și rolul strategic în regiune.

Vicepremierul Viorel Ștefan precizează că încă nu a fost luată o decizie privind modificarea controversatei ordonanțe.

Ordonanța 114 este în vigoare de la începutul anului și aduce taxe suplimentare și în domeniul bancar, al telecomunicațiilor, precum și schimbări importante în privința pilonului II de pensii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here