Alianță crucială în politică. Dragnea se uită pe vizorul cheii

0
neculai ontanu, partid ADER

Partidul lui Neculai Onțanu, ADER, a semnat astăzi o alianță cu Societatea Civilă Românească, prin care formațiunea va susține partidul ADER la alegerile parlamentare.

Partidul Ader la Democraţie, Educaţie şi Reconstrucţie (ADER) vrea să contribuie la diminuarea vrajbei şi discordiei din societatea românească, a declarat, miercuri, preşedintele ADER, Neculai Onţanu.

„Partidul ADER doreşte să contribuie împreună cu alte forţe politice responsabile la diminuarea urii, vrajbei şi discordiei din societatea românească. Noi înţelegem că într-o stare de ură şi vrajbă nu putem construi nimic semnificativ. Marile proiecte naţionale au fost posibile atunci când românii au fost uniţi. Credem că unii au acest interes, să fim dezbinaţi, să nu progresăm. Unele din partide îşi fac dintr-o astfel de politică un obiectiv, încercând să manipuleze populaţia, considerând că o escaladare a conflictelor sociale şi a atitudinilor agresive le fac mai atractive şi interesante pentru populaţie. Populaţia nu mai poate fi astăzi amăgită. Înţelege că agresivitatea politică de cele mai multe ori e sinonimă cu incompetenţa şi demagogia”, a spus Onţanu, într-o conferinţă de presă.

El a afirmat că oamenii nu mai suportă starea de confruntare şi vor să vadă că în ţara lor se construieşte ceva.

„Demersul nostru porneste de la realitatea ca, in prezent, prin Constitutie, cetateanul este in slujba Statului, iar  societatea civila  nu are inca instrumente reale, eficiente prin care sa poata trage la raspundere si sanctiona reprezentantii autoritatii de stat. Clasa politica, partidele si lideri politici grupati au ajuns sa se confunde cu statul si sa ia decizii la liberul lor arbitru. Ne aflam in situatia in care interesele liderilor si ale clientelei politice sunt ridicate la rang de doctrina de partid, de politica de stat si de interes national. Acestia au transformat lupta politica in rafuieli personale, afectand grav imaginea si credibilitatea Romaniei”, a explicat Petre Răcănel, președintele Federației Societatea Civilă. 

Redăm mai jos protocolul:

SOCIETATEA CIVILĂROMÂNEASCĂreprezentată prin domnul Petre Răcănel în calitate de Președinte și PARTIDUL ADERreprezentat prin domnul Neculai Onțanu în calitate de Președinte, analizând activitățile organizațiilor noastre, constatăm obiective comune pe care le putem promova mai bine împreună atât în societatea românească cât și în plan internațional. Având în vedere acestea am convenit asupra următoarelor obiective pe care urmează să le realizăm având ca bază prezentul PROTOCOL DE COLABORARE. Astfel, Părțile își propun prin acțiuni comune:

1. Să contribuie la dezvoltarea economică și socială a României, a conștiinței civice a fiecăruia dintre cetățenii români.

2. Să organizeze acțiuni de informare cu privire la drepturile civile,  libertățile și drepturile fundamentale ale omului.

 3. Să militeze pentru garantarea proprietății și încurajarea liberei inițiative în scopul dezvoltării durabile a României și asigurării progresului social.

4. Să promoveze politici publice care au în vedere asigurarea sănătății populației.

5. Să militeze pentru promovarea de politici publice care să ducă la creșterea calității învățământului românesc, prin investiții importante în resursele umane și infrastructură educațională în mediul preșcolar, școlar, preuniversitar și  al învățământului superior de stat.

6. Să inițieze dezbateri si proiecte cu privire la dezvoltarea durabilă la nivel local și național.

 7. Să disemineze informații cu mediul de afaceri și autoritățile locale și centrale privind implicarea în realizarea de proiecte din Programele cu finanțare europeană.

8. Să promoveze consolidarea valorilor fundamentale ale identității naționale a României.

9. Să militeze pentru promovarea valorilor familiei, a traditiilor culturale și istorice ale românilor. 

10. Să militeze pentru unitate națională, reîntregirea teritoriilor românești, recunoașterea teritorială a României Mari.

SOCIETATEA CIVILĂ ROMÂNEASCĂ și PARTIDUL  ADER

1. Sprijinim programele ce au ca scop menținerea identității naționale în comunitățile românești din afara teritoriului României. 

2. Milităm pentru prezența activă a Romaniei în structurile Uniunii Europene și cele Euroatlantice.

3. Vrem ca în România, puterea legislativă, executivă, administrativă și judecătorească să-și respecte atribuțiile de a fi în slujba viitorului și demnității poporului roman.

4. Vrem că reaprindem patriotismul economic și social și al iubirii și respectului față de țară și de neam.

5. Vrem ca resursele naturale, petrolul, gazele, energia etc. să nu mai fie concesionate întrucât lezează grav siguranța și puterea economică și socială a poporului român.

6. Noi vrem să reprezentăm cu cinste România în structurile europene și euroatlantice.

7. Vrem ca prin acțiunile realizate sa sensibilizăm poporul român să acorde votul necesar candidatilor care merită, care se identifică cu revendicarile Societății civile, numai în interes național și aduc un plus valoare de reprezentare României, în conducerile de la nivel central și European, iar România să nu mai fie reprezentată de partide organizate pe criterii etnice. 

7. Părție Protocolului solicităm tuturor organizațiilor neguvernamentale să ni se alăture în demersul nostru comun de a alege în Parlamentul European români cu dragoste de țară, specialiști de marcă care să apere și să promoveze demnitatea și interesele românilor și ale Romaniei. 

SOCIETATEA CIVILĂ ROMÂNEASCĂsprijină și susține obiectivele comune stabilite prin prezentul Protocol și candidații la alegerile din luna mai 2019 pentru Parlamentul European ai Partidului ADER, care își însușesc scopul si  revendicarile societății civile românesti. Respectiv reprezentarea interesului cetățeanului, a votului exprimat și numai în interes național.

SOCIETATEA CIVILĂ ROMÂNEASCĂrămâne echidistantă, neutră și apolitică, păstrându-și poziția si independenta față de toate formațiunile politice care vor fi prezente la alegeri, aceeași în spiritul legiilor și Constituției . 

ReprezentanțiiPARTIDULUI ADERdin Parlamentul European vor conlucra strâns cu Societatea Civilă Românească pentru înfăptuirea și promovarea acestor obiective la nivelul tuturor instituțiilor europene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here