Actualul viceprimar al Capitalei Aurelian Bădulescu a pierdut susţinerea partidului şi funcţia, a decis miercuri seara Comitetul Executiv al PSD Bucureşti. Consilierul general Radu Ţuţu este favorit pentru preluarea postului lui Bădulescu, conform unor surse din partid. Viceprimarul Capitalei Aurelian Bădulescu a declarat, miercuri seara, într-o intervenţie telefonică la Realitatea TV, că a minţit la Parchet atunci când a fost audiat în ancheta privind violenţele de la protestul diasporei din 10 august. „Dom’le, după câte am făcut eu… Am mers până acolo încât a trebuit să mint”, a spus Bădulescu.
Radu Ţuţu a fost prezenta la alegerile locale drept responsabil cu Organizarea Regională şi Logistică, dar şi economist. Ce l-a recomandat pentru a ocupa poziţia a doua pe lista de candidati, care înseamnă siguranţa unui loc în Consiliul General. „Calificarea şi faptul că este un candidat foarte tânăr“, au spus atunci lideri PSD.
Deputatul PSD Rodica Nassar, cea care controlează organizaţia PSD Sector 2 este șefa lui Radu Țuțu. El a fost adus de la Gorj de Ioana Pop, fina fostului premier Victor Ponta, direct în funcţia de preşedinte TSD Sector 2, potrivit unor surse din PSD.